ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 119

privind trecerea din domeniul public în domeniul privat a unor bunuri în vederea casării și valorificării acestora

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând Expunerea de Motive a doamnei Viceprimar Bozianu Nicoleta Catalina și a domnilor consilieri Paul Palas, Gheorghe Popa, Ion Iancu, Constantin Popa, Mateescu Radu, Stanciu Marilena, Horghidan Costel si Dumitru Cristian, precum si Raportul de specialitate al Direcției Evidenta si Valorificare Patrimoniu, prin care se propune trecerea din domeniul public în domeniul privat a unor bunuri în vederea casării și valorificării acestora;

În baza Ordonanței Guvernului nr.81/28.08.2003, privind reevaluarea si amortizarea activelor fixe aflate in patrimoniul institutiilor publice, cu modificarile si completarile ulterioare;

În temeiul Hotărârii de Guvem nr.2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu modificarile si completarile ulterioare;

În baza Legii nr.213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificarile si completarile ulterioare și Hotărârii nr. 1359/2001 a Guvernului Romaniei, privind atestarea domeniului public al județului Prahova, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Prahova;

Având în vedere prevederile art.2, art.3 si art.4 din Ordonanța de Guvern nr. 112/2000, cu privire la reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale;

În conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului de Finante nr.1753/2004 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv, cu modificarile si completarile ulterioare;

În temeiul art.36 alin.2 litera c) din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare,

HOTĂRĂȘTE:

  1. Art. 1. Aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Ploiești, a bunurilor identificate în Anexa, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

  2. Art. 2. Aprobă casarea si valorificarea bunurilor, identificate în Anexa, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

  3. Art. 3. Direcția Evidență și Valorificare Patrimoniu și Direcția Economică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

  4. Art. 4. Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploiești, astăzi, 30 aprilie 2009.

Contrasemnează Secretar, Maria Magdalena Mazâlu

Președinte de ședință,
—
Secretar,
Maria Magdalena Mazalu Qn Vo