Consiliul Local al municipiului Ploiesti:

văzând Expunerea de motive a primarului municipiului Ploiești și a domnului consilier Nan Nicolae și Raportul de specialitate al Administrației Domeniului Public și Privat Ploiești prin care se propune protejarea spațiilor verzi, domeniului public de autovehiculele care ocupă ilegal drumurile publice sau terenurile aparținând domeniului public sau privat al municipiului Ploiești;

în conformitate cu H.C.L. nr. 293/2001 R privind stabilirea contravențiilor și sancțiunilor în domeniul de activitate prin care s-au stabilit atribuțiile prin lege autorității publice locale și H.G. nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;

având în vedere O.G. nr. 71/2002 aprobată prin Legea nr. 3/2003;

având în vedere propunerile formulate de către domnii consilieri în plenul ședinței;

în temeiul Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, Consiliul Local al municipiului Ploiești,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1
Aprobă Regulamentul de protejare a spațiilor verzi, a domeniului public de autovehiculele oprite, staționate sau parcate neregulamentar pe drumurile publice sau pe terenurile aparținând domeniului public sau privat al municipiului Ploiești, conform anexei ce face parte din prezenta.

Art. 2
Aprobă tarifele pentru eliberarea spațiilor verzi, a domeniului public prin operațiunilor de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor care ocupă ilegal drumurile publice sau terenurile aparținând domeniului public sau privat ale municipiului Ploiești, în valoare de 400.000 lei, pentru autovehiculele care sunt eliberate pe loc, și 700.000 lei pentru autoturismele eliberate la sediul firmei autorizate cu ridicarea.

Art. 3
Selectarea agenților economici care vor fi autorizați să efectueze operațiunile de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor care ocupă în mod ilegal drumurile publice sau terenurile aparținând domeniului public sau privat ale municipiului Ploiești se va face prin selecție de oferte, în baza unui caiet de sarcini elaborat de Administrația Domeniului Public și Privat, aprobat de Primăria municipiului Ploiești.

Art. 4
Prevederile prezentei hotărâri intră în vigoare de la data publicării ei.

Art. 5
Administrația Domeniului Public și Privat va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Data în Ploiești, astăzi, 30 mai 2003

Președinte de ședință,
Augustin Mitu

Contrasemnează,
Secretar,
Maria Magdalena Mazalu