ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA Nr. 108

privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al unor bunuri aferente sistemului de transport public local, funcțiune în vederea valorificării și, după caz, casării acestora

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând Expunerea de motive a domnilor consilieri Cristian Dumitru, Cristian Ganea, Constantin Popa, Gheorghe Popa și Raportul de specialitate al Direcției de Gestiune Patrimoniu, prin care se propune trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Ploiești a unor bunuri aferente sistemului de transport public local, pentru scoaterea din funcțiune, în vederea valorificării și, după caz, casării acestora;

Luând în considerare că bunurile ce fac obiectul prezentei hotărâri fac parte din domeniul public al municipiului Ploiești, conform prevederilor Hotărârii nr.225/1999 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești privind însușirea “Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Ploiești”;

În baza art.3 și art.4 din Legea nr.213/1998, privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile art.2, art.3 și art.4 din Ordonanța de Guvern nr. 112/2000, cu privire la reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, precum și prevederile Hotarârii Guvernului României nr.841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice;

În temeiul art.36 alin.2 litera c) din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE:

  1. Aprobă preluarea din concesiunea S.C. Transport Călători Express S.A. Ploiești a unor bunuri aferente Sistemului de transport public local, identificate în anexa nr.1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, modificându-se corespunzător Anexa nr.3A la Contractul de delegare a gestiunii prin concesiune nr.18579 din 2013 încheiat între Municipiul Ploiești și S.C. Transport Călători Express S.A. Ploiești.

  2. Aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Ploiești a bunurilor aferente Sistemului de transport public local, identificate potrivit prevederilor art. 1.

  3. Aprobă scoaterea din funcțiune și, după caz, valorificarea sau casarea bunurilor menționate la art.1.

Art.4, Ansamblele, subansamblele, piesele, componentele și materialele rezultate în urma scoaterii din funcțiune, respectiv casării bunurilor prevăzute la art.1 vor fi depozitate la S.C. Transport Călători Express S.A. Ploiești, în depoul de tramvaie, în baza unui Contract de custodie cu aceasta.

  1. Primarul Municipiului Ploiești va desemna prin Dispoziție membrii următoarelor comisii:

1.Comisia de scoatere din funcțiune și casare a bunurilor menționate la art.1.

2.Comisia de evaluare și de stabilire a modului de valorificare a ansamblelor, subansamblelor, pieselor, componentelor și materialelor rezultate în urma scoaterii din funcțiune, casării bunurilor prevazute la art.1.

3.Comisia de valorificare prin licitație cu strigare a ansamblelor, subansamblelor, pieselor, componentelor și materialelor rezultate în urma scoaterii din funcțiune, casării bunurilor prevăzute la art.1.

  1. Aprobă modificarea Anexei E la Hotărârea nr.225/1999 a Consiliului Local al municipiului Ploiești privind însușirea “Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești” în sensul revocării pozițiilor nr.1,2,9,10.

  2. Împuternicește Primarul municipiului Ploiești să facă demersurile necesare în vederea modificării “Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești”, atestat prin Hotărârea Guvernului nr.1359/2001 și să semneze Actul adițional la Contractul de delegare a gestiunii nr.18579/4.11.2013 încheiat între Municipiul Ploiești și S.C. Transport Călători Express S.A. Ploiești, în baza Hotărârii nr.425/25.10.2013 a Consiliului Local al municipiului Ploiești, conform prevederilor art.1, art.2 și art.3 din prezenta hotărâre.

  3. S.C. Transport Călători Express S.A. Ploiești, Direcția Tehnic Investiții, Direcția de Gestiune Patrimoniu și Direcția Economică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

  4. Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Dată in Ploiești, astăzi, 31 martie 2014.

Președinte de ședință, Contrasemnează Secretar, aw, Oana Cristina [aco PA | 0

Dată în Ploiești, astăzi, 31 martie 2014

Președinte de ședință,
—
Secretar,
—