HCL 106/2020
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 106
privind indexarea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2021
Consiliul Local al Municipiului Ploiești
Văzând Referatul de aprobare nr. 81/05.03.2020 al Primarului Municipiului Ploiești – dl. Adrian Florin Dobre și Raportul de specialitate al Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești nr. 28638/02.03.2020 prin care se propune indexarea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2021;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 75/07.04.2020 al Direcției Economice și raportul de specialitate nr. 134/21.04.2020 al Direcției Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte;
Luând în considerare raportul Comisiei de specialitate nr. 1 ”Comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze a Consiliului Municipiului Ploiești din data de 28.04.2020;
Având în vedere adresa nr. 26770/26.02.2020 prin care Direcția Județeană de Statistică Prahova a comunicat rata inflației pentru anul 2019 față de anul 2018, precum și comunicatele date în acest sens atât pe site-ul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației cât și de Ministerul Finanțelor Publice;
În conformitate cu prevederile art. 457, art. 465, art. 470, art. 474, art. 475, art. 478, art. 484, art. 486, art. 491 și ale art. 493 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare prevederile art. 9 pct. 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 și ratificată prin Legea nr.199/1997;
Având în vedere prevederile art. 5, alin. (1), lit. a), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (1), lit. b), art. 27 și ale art. 30 din Legea privind finanțele publice locale nr.273/2006, cu modificările și completările ulterioare;
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (4) lit. c) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului privind Codul Administrativ nr. 57/2019;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Aprobă indexarea cu rata inflației de 3,8% a sumelor aferente impozitelor și taxelor locale stabilite pe baza unei anumite sume în lei, pentru anul 2021, conform Anexei nr. 1 – parte integrantă la prezenta hotărâre, după cum urmează: a) impozitul pe clădiri:
- impozitul pe clădiri datorat de persoane fizice – tabelul nr.1; b) impozitul și taxa pe teren: – impozitul și taxa pe teren datorate de persoane fizice – tabelele 2, 3, 4;
- impozitul și taxa pe teren datorate de persoanele juridice – tabelele 5, 6, 7 ; c) impozitul pe mijloacele de transport: – impozitul pe mijloacele de transport datorat de persoanele fizice si juridice – tabelele 8, 9, 10, 11, 12; d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizatiilor: tabelele nr. 13 și 14; e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama și publicitate: – taxa pentru afisaj în scop de reclamă și publicitate – tabelul 15; f) taxe speciale: – taxe pentru prestarea serviciilor în regim de urgențã, în interesul persoanelor fizice și juridice; g) alte taxe locale: – taxe pentru depozitarea de materiale, realizarea unor lucrări, pentru desfacerea de produse ce fac obiectul comerțului în piețe, în standuri situate de-a lungul drumurilor publice, în parcări sau în alte locuri anume stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale, ocuparea terenului cu terase de vară, chioșcuri, tonete închise, suporți pentru obiecte de publicitate, pentru evenimente ocazionale ș.a.- tabelul 16; -taxa pentru utilizarea domeniului public în vederea distribuirii de materiale publicitare se datorează de către contribuabilii persoane fizice/juridice, în funcție de numărul de zile pentru care se solicită și se aprobă ocuparea domeniului public;
- taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorț pe cale administrativă.
Art. 2 Aprobă indexarea limitelor minime și maxime ale amenzilor acordate de organul fiscal, în cazul persoanelor fizice și juridice, după cum urmează : Limitele minime și maxime ale amenzilor în cazul persoanelor fizice Contravenția prevăzută la alin. (2) lit. a) se sancționează cu
Art. 493 alin. amendă de la 77 lei la 307 lei, iar cele de la lit. b) cu amendă de (3) la 307 de lei la 765 lei. Încălcarea normelor tehnice privind tipărirea, înregistrarea,
Art. 493 alin. vânzarea, evidența și gestionarea, după caz, a abonamentelor și (4) a biletelor de intrare la spectacole constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 357 de lei la 1.737 lei. Limitele minime și maxime ale amenzilor în cazul persoanelor juridice – Contravenția prevazută la alin. (2) lit. a) se sancționează cu amendă de la 308 lei la 1.228 lei, iar cele de la lit. b) cu amendă de la 1.228 lei la 3.063 lei.
Art. 493 alin. Încălcarea normelor tehnice privind tipărirea, înregistrarea, (5) vânzarea, evidența și gestionarea, după caz, a abonamentelor și a biletelor de intrare la spectacole constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.430 lei la 6.945 lei
Art. 3 Prezenta hotărâre intră în vigoare de la 01.01.2021 și va completa Hotărârea de Consiliu Local privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2021.
Art. 4 Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești și celelalte instituții cu atribuții în aplicarea hotărârii vor duce la îndeplinire prevederile prezentei.
Art. 5 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștința celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 29 aprilie 2020
| Președinte de ședință, — | Secretar, George-Sorin-Niculae Botez Ioana Geanina Serbinov |