Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând Expunerea de motive a d-lui Primar Emil Calotă și Raportul de specialitate al Administrației Domeniului Public și Privat Ploiești, prin care se propune spre aprobare modul de folosire a unor terenuri ce fac parte din domeniul privat al Municipiului Ploiești pentru anul 2005;

În conformitate cu prevederile art. 74 din Legea nr. 18/1991, republicată, privind fondul funciar, prin care toți deținătorii de terenuri agricole sunt obligați să asigure cultivarea acestora și protecția solului, precum și ale art. 8, alin. 1, lit. f din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 60/2001, prin care autoritatea contractantă nu are obligația de a aplica prevederile prezentei ordonanțe de urgență atunci când atribuie contracte de achiziție publică dacă contractul are ca obiect cumpărarea sau închirierea prin orice mijloace financiare de terenuri/clădiri/alte bunuri imobiliare existente sau a drepturilor acestora;

Având în vedere prevederile art. 63 alin. 1 și art. 64 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, aprobată prin Legea nr. 108/2003;

În conformitate cu prevederile art. 40 din Ordonanța de Guvern nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, aprobată prin Legea nr. 3/2003;

În conformitate cu prevederile Ordonanței de Guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 38 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1.

Terenurile ce fac parte din domeniul privat al municipiului Ploiești, identificate potrivit Anexei 1, cu schițele aferente, vor fi atribuite persoanelor fizice sau juridice interesate, pentru a fi folosite în scop agricol.

Atribuirea terenurilor se face la cerere, pe bază de convenție, cu un tarif care asigură o formă de protecție socială, în sumă de 0,05 ron/mp/an.

Art. 2.

Aprobă ca terenurile identificate ca disponibile și nedate în folosință prin convenție, conform art. 1 alin. 2, cu suprafețe de peste 5.000 m.p., să fie atribuite, potrivit legii, persoanelor fizice și persoanelor juridice cu profil agricol, pe bază de selecție, cu respectarea criteriilor de natură economică și a sistemului concurențial.

Contractele de arendare vor fi încheiate pe o perioadă de cel puțin 5 ani.

Art. 3.

Celelalte prevederi ale Hotărârii de Consiliu nr. 29/2004 rămân neschimbate.

Art. 4.

Administrația Domeniului Public și Privat Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 5.

Direcția Administrație Publică, Juridic Contencios va aduce la cunoștință prevederile prezentei hotărâri.

Data în Ploiești, astăzi, 17 iunie 2005

Președinte de ședință,
Gheorghe Moraru

Contrasemnează Secretar,
Maria Magdalena Mazalu