HCL 092/2005
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând Expunerea de motive a Primarului Municipiului Ploiești și Raportul comun de specialitate al Serviciului Resurse Umane, Administrativ, Reglamentari din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești și al Serviciului Public Poliția Comunitară a Municipiului Ploiești, prin care se propune modificarea și completarea organigramei și a numărului de personal;
În conformitate cu prevederile art. 7 lit. b din Legea nr. 371/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare și cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 23/2005 de modificare și completare a Legii nr. 371/2004;
Având în vedere prevederile Hotărârii de Guvern nr. 2295/2004 de aprobare a Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a Poliției Comunitare, precum și Hotărârea Consiliului Local nr. 222/2004 și Hotărârea Consiliului Local nr. 13/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare a Municipiului Ploiești;
Luând act de prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 38(2) lit. f și q din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1.
Aproba modificarea și completarea organigramei și a numărului de personal a Poliției Comunitare a municipiului Ploiești, începând cu data de 01.07.2005, conform anexei nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Ordonatorul principal de credite, serviciile de specialitate ale Primăriei Municipiului Ploiești și ale Poliției Comunitare Ploiești vor duce la îndeplinire prevederile prezentului articol.
Art. 2.
Direcția Administrație Publică, Juridic Contencios și Serviciul Public Poliția Comunitară vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei.
Data în Ploiești, astăzi, 17 iunie 2005
Președinte de ședință,
Moraru Gheorghe
Contrasemnează Secretar,
Maria Magdalena Mazalu