HCL 079/2001
Consiliul Local al municipiului Ploiesti;
vazand expunerea de motive a viceprimarului municipiului Ploiesti, precum si raportul de specialitate al Directiei Impozite si Taxe Locale care cuprinde propunerile de solutionare a cererii de inlesnire la plata formulate de SC UPETROM – 1 MAI SA;
avand in vedere prevederile Legii nr. 27/1994 privind impozitele si taxele locale, republicata in 1998, cu modificarile si completarile ulterioare si ale Legii 189 / 1998 privind finantele publice locale, modificata si completata prin OUG nr. 61/1998;
in conformitate cu prevederile Hotararii Guvernului Romaniei nr. 714/1999 pentru aprobarea procedurii si competentelor de acordare a inlesnirilor la plata impozitelor, taxelor si altor venituri ale bugetelor locale si a Dispozitiei nr. 3/4.01.2000 privind Regulamentul de organizare a evidentei si controlului asupra modului de respectare a conditiilor stabilite de lege la acordarea inlesnirilor la plata impozitelor, taxelor si a altor venituri ale bugetului local;
in temeiul Legii nr. 69/1991, republicata in 1996, privind administratia publica locala,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1
Admite cererea de inlesnire la plata formulata de SC UPETROM – 1 MAI SA, in sensul ca acorda scutirea de la plata a sumei de 1.756.255.638 lei reprezentand majorari de intarziere calculate pana la data de 23.03.2001 aferente impozitului pe cladiri (1.647.561.417 lei), impozitului pe teren (49.203.432 lei), taxei teren folosinta (18.398.853 lei) si taxei asupra mijloacelor de transport (41.091.936 lei ).
Art. 2
Directia Impozite si Taxe Locale a Primariei municipiului Ploiesti va aduce la indeplinire prezenta hotatarare si va instiinta in scris contribuabilul despre hotararea Consiliului Local.
Art. 3
Serviciul Secretariat al Primariei municipiului Ploiesti va comunica hotararea celor interesati.
Dată în Ploiești, astăzi, 30 martie 2021
Președinte de ședință
Ion Iancu
Constrasemnează,
Secretar,
Maria-Magdalena Mazâlu