HCL 063/2005
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
văzând Expunerea de motive a domnului Primar Emil Calota și Raportul de specialitate al Direcției Administrație Publică, Juridic – Contencios, prin care se propune numirea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Ploiești în Consiliile de Administrație ale unităților sanitare de interes local;
având în vedere adresa domnului Oprea Nicolae, înregistrată la Primăria Municipiului Ploiești sub nr. 1459/09.02.2005, precum și interpelarea domnului consilier Iancu Ion din ședința ordinară a Consiliului Local din data de 01.02.2005 prin care a solicitat înlocuirea sa din Consiliul de Administrație de la Spitalul Municipal nr. 1;
în baza Hotărârii Guvernului nr. 867/2002 privind trecerea unor imobile din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în domeniul public al județelor și în administrarea consiliilor județene respective;
potrivit prevederilor art. 25 (2) lit. b din Legea nr. 270/2003 – Legea spitalelor, modificată și completată de Ordonanța de Urgență nr. 40/2004 modificată;
luând în considerare dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 45/2003, privind finanțele publice locale;
în temeiul art. 38 (1) și 38 (2) lit. n din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală cu completările și modificările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1
Aprobă numirea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Ploiești în Consiliile de Administrație ale unităților sanitare de interes local, astfel:
a) Spitalul Municipal nr. 1
- Dl. Socoleanu Radu – viceprimar Primăria Municipiului Ploiești;
b) Spitalul de Boli Infecțioase
- Dna. Gavrilescu Grătiela – viceprimar Primăria Municipiului Ploiești;
Art. 2
Hotărârea Consiliului Local nr. 36/30.03.2004 își încetează aplicabilitatea începând cu data prezentei hotărâri.
Art. 3
Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios va aduce la cunoștința celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 4 mai 2005
Președinte de ședință,
Gheorghe Moraru
Contrasemnează,
Secretar,
Maria-Magdalena Mazâlu