Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

văzând Expunerea de motive a Primarului municipiului Ploiesti si Raportul de specialitate al Directiei Administratie Publica, Juridic-Contencios prin care se propune numirea reprezentantilor municipiului Ploiesti in structurile de coordonare ale serviciilor publice aflate in subordinea Consiliului Local al Municipiului Ploiesti;

luând act de propunerile formulate in sedinta privind completarea comisiei numita prin Hotararea Consiliului Local nr. 182/2004;

în conformitate cu Procesul-verbal al Comisiei de validare;

luând in considerare prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, cu modificarile si completarile ulterioare;

având in vedere prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 79/2001 privind intarirea disciplinei economico-financiare si alte dispozitii cu caracter financiar aprobata prin Legea nr. 59/2002 si prevederile Legii nr. 31/1990 republicata, privind societatile comerciale;

in baza Legii nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei si ale Hotararii Consiliului Local nr. 48/2000 privind transformarea Regiei Generale de Apa in societate comerciala cu capital mixt; si Hotararii Consiliului Local nr. 37/2004 privind delegarea prin concesiune a gestiunii Serviciului Public de alimentare cu energie termica produsa centralizat al Municipiului Ploiesti si a documentelor generate de aceasta actiune;

in temeiul art. 38 (2) lit. j din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala cu modificarile si completarile ulterioare,

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1
Modificarea art. 3 din Hotararea Consiliului Local nr. 195/2004 in sensul inlocuirii doamnei Anca Grigore si a domnului Radu Popescu in Comitetul de Coordonare al S.C. Apa Nova Ploiesti cu urmatorii reprezentanti ai municipiului Ploiesti:

  • Lungu Răzvan
  • Ionită Dan

Durata mandatului reprezentantilor municipiului Ploiesti desemnati este de 2 ani.

Art. 2
Desemneaza reprezentantii Consiliului Local al Municipiului Ploiesti dupa cum urmeaza:

  • in Adunarea Generala a Asociatilor la S.C. Apa Nova Ploiesti:
    o Maria-Magdalena Mazâlu
  • in Adunarea Generala a Asociatilor la S.C. Dalkia S.R.L. Ploiesti:
    o Fâcă Mihail

Art. 3
Modifica Anexa nr. 1 prevazuta in art. 1 din Hotararea Consiliului Local nr. 182/2004, in sensul inlocuirii doamnei Anca Grigore si a domnului Radu Popescu cu urmatorii:

  • Fâcă Mihail
  • Ionită Dan

Art. 4
Directia Administratie Publica, Juridic-Contencios va aduce la cunostinta celor interesati.

Dată în Ploiesti, astăzi, 4 mai 2005

Presedinte de sedintă,
Gheorghe Moraru

Contrasemnează,

Secretar,

Maria Magdalena Mazalu