HCL 054/2002
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
văzând Expunerea de motive a domnului primar Emil Calota și Raportul de specialitate al Direcției de Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Cadastru, prin care se propune spre aprobare, la solicitarea domnului Valentin Pârvan, Ploiești, Planul urbanistic de detaliu „LOCUINȚĂ D+P+1”, str. Democrației nr. 9, Ploiești;
în baza Legii nr. 453/2001 privind autorizarea construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor;
în baza Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia;
în temeiul Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1
Aprobă Planul urbanistic de detaliu anexat „LOCUINȚĂ D+P+1”, str. Democrației nr. 9, Ploiești, la solicitarea domnului Valentin Pârvan, cu condiția respectării avizului nr. 35/30.01.2002 al CTUAT.
Terenul care face obiectul acestui P.U.D. este concesionat domnului Valentin Pârvan conform Contractului de concesiune nr. 301350/06.03.2001 și are suprafața de 224,48 mp.
Art. 2
Planul urbanistic de detaliu prevăzut la art. 1 va avea termenul de valabilitate de 5 ani.
Art. 3
Direcția de Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Cadastru, Direcția Gestionare Patrimoniu și Serviciul Contencios vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Data în Ploiești, astăzi, 29 martie 2002
Președinte de ședință,
Ion Eparu
Contrasemnează,
Secretar,
Maria Magdalena Mazalu