HCL 036/2003
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
văzând Expunerea de motive a domnului consilier Eparu Ion și Raportul de specialitate al S.C. „Hale și Piețe” S.A., prin care se propune modificarea în parte a H.C.L. nr. 312/19.12.2002;
luând în considerare prevederile H.C.L. nr. 116/2002 privind modificarea actului constitutiv al S.C. „UNIMARKET” S.A.;
având în vedere prevederile Legii nr. 5/2000 privind zonele protejate și monumentele;
în conformitate cu prevederile Legii nr. 189/1998 privind finanțele publice locale, cu modificările ulterioare, și ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia;
în temeiul H.G. nr. 19/1996 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a piețelor, târgurilor și oboarelor;
conform prevederilor Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1
Articolul nr. 3 din H.C.L. nr. 312/2002 se modifică după cum urmează:
„Tarifele prevăzute la art. 2 vor fi practicate diferențiat în funcție de încadrarea piețelor în zone, astfel:
- Zona 1 – Piața Centrală, Piața Nord
- Zona 2 – Piața Vest, Piața Malu Roșu, Piața 9 Mai, Piața Mihai Bravu, Piața Sud”.
Art. 2
Anulează pct. VI din tabelul din Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 312/2002 și aprobă folosirea spațiilor de depozitare din imobilul Halele Centrale prin atribuire directă, pe baza de convenție, la un tarif de 0,25 $/mp/zi.
Art. 3
S.C. „Hale și Piețe” S.A. va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Data în Ploiești, astăzi, 26 februarie 2003
Președinte de ședință,
Nicolae Nan
Contrasemnează,
Secretar,
Maria Magdalena Mazalu