HCL 018/2004
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
văzând Expunerea de motive a dlui consilier Costică Drăghici și Raportul de specialitate al Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, prin care se propune participarea la licitația publică organizată de Direcția Generală a Finanțelor Publice, în vederea achiziționării imobilului din Ploiești, strada Rezervoarelor nr. 1;
în baza cererii familiei Prisacaru Vasile și Vasilica și a anchetei sociale efectuate, din care rezultă necesitatea acordării de sprijin imediat familiei în cauză;
având în vedere prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia;
în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 45/2003 privind finanțele publice locale;
ținând seama de prevederile Legii nr. 114/1996, republicată – Legea locuinței;
în temeiul Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală,
H O T A R A S T E:
Art. 1
Aprobă participarea la licitația publică organizată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova în vederea achiziționării imobilului situat pe strada Rezervoarelor nr. 1 (construcție și teren, identificate potrivit expertizei anexate la prezenta).
Art. 2
În cazul adjudecării imobilului în favoarea Municipiului Ploiești, plata se va face din bugetul local; imobilul va fi cuprins în evidența bunurilor proprietate publică ale municipiului, cu destinație de locuință socială, și se transmite Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești.
Art. 3
Locuința va fi repartizată familiei PRISACARU VASILE și VASILICA.
Art. 4
Direcțiile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, Administrația Domeniului Public și Privat Ploiești și Serviciul Public Finanțe Locale și Administrarea Patrimoniului vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
DATA ȘI SEMNĂTURI
Data în Ploiești, astăzi, 30 ianuarie 2004
Președinte de ședință,
Ioan Dinu
Contrasemnează,
Secretar,
Maria Magdalena Mazalu