HCL 017/2004
Consiliul Local al municipiului Ploiesti:
vazand Expunerea de motive a domnilor consilieri Dinu Savu, Rusu Ioan, Dinu Ioan, Oneață Năstase și Mitu Augustin și Raportul de specialitate al Serviciului Public Finanțe Locale și Administrarea Patrimoniului nr. 228001/11.12.2003, care cuprind propunerea de soluționare a cererii formulate de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului;
în temeiul Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare;
având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 577/2002 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997;
în temeiul Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală,
H O T A R A S T E:
Art. 1
Admite cererea de acordare a înlesnirii la plata impozitului pe clădiri, impozitului pe teren și a taxei auto formulată de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului pentru S.C. PROTAN S.A. – Filiala Ploiești, astfel:
a) Scutirea de la plata următoarelor impozite și taxe locale, reprezentând 75% din totalul obligației bugetare datorate și neachitate la data de 31.12.2001:
- impozit clădiri: 2.590.865 lei
- impozit teren: 15.487.728 lei
- taxa auto: 10.487.728 lei
b) Eșalonarea pe o perioadă de 2 luni a diferenței reprezentând 25% din impozitele și taxele locale datorate și neachitate la 31.12.2001, astfel:
- impozit clădiri: 863.621 lei
- impozit teren: 5.162.576 lei
- taxa auto: 3.447.967 lei, împreună cu dobânzile aferente calculate pe perioada de eșalonare
c) Scutirea dobânzilor și penalităților de întârziere aferente impozitelor enumerate mai sus, calculate până la data de 29.07.2002, în sumă de 19.244.284 lei, din care:
- dobânzi: 16.163.833 lei
- penalități de întârziere: 3.080.451 lei
Art. 2
Serviciul Public Finanțe Locale și Administrarea Patrimoniului Ploiești va duce la îndeplinire prezenta hotărâre și va înștiința în scris contribuabilii despre decizia Consiliului Local.
Art. 3
Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios a Primăriei Municipiului Ploiești va comunica hotărârea celor interesați.
DATA ȘI SEMNĂTURI
Data în Ploiești, astăzi, 30 ianuarie 2004
Presedinte de ședință,
Dinu Ioan
Contrasemnează,
Secretar,
Maria Magdalena Mazalu