HCL 017/2002
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
văzând Raportul – expunere de motive al primarului municipiului Ploiești și al Direcției Administrație Publică, Juridic – Contencios, prin care se propune stabilirea și sancționarea contravențiilor în activitatea de administrare a imobilului Halele Centrale;
având în vedere prevederile art. 5 pct. 5 din Legea nr. 189/1998 privind finanțele publice locale și ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia;
în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 182/2001 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Serviciului Public de Administrare și Comerț;
în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor;
în temeiul Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1
Se modifică Anexa la Hotărârea nr. 295/2001 a Consiliului Local al municipiului Ploiești, în sensul eliminării sancțiunilor complementare prevăzute în anexa menționată, acestea urmând a fi aplicate corespunzător art. 5, alin. 3 din Ordonanța nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.
Art. 2
Art. 3 din Hotărârea nr. 295/2001 a Consiliului Local al municipiului Ploiești se revocă.
Art. 3
Prevederile art. 2, 4, 5 și 6 din Hotărârea nr. 295/2001 a Consiliului Local al municipiului Ploiești rămân neschimbate.
Art. 4
Hotărârea nr. 295/2001 a Consiliului Local al municipiului Ploiești va fi publicată, iar articolele vor fi renumerotate, conform modificărilor prezentei hotărâri.
Data în Ploiești, astăzi, 31 decembrie 2001
Președinte de ședință,
Ion Stan
Contrasemnează,
Secretar,
Maria Magdalena Mazalu