HCL 011/2026
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând Referatul de aprobare nr. 13/15.01.2026 al domnilor consilieri locali Robert-Ionuț Vîscan, Valentin Marcu, Paul Palaș-Alexandru, Gheorghe Popa și Mihai Tonsciuc, precum și Raportul de specialitate comun înregistrat sub numărul 06/15.01.2026 la Direcția Gestiune Patrimoniu și la Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte sub numărul 10/15.01.2026, privind vânzarea prin licitație publică a imobilului (teren și construcție) situat în Ploiești, str.Eroilor, nr. 58 înscris în Cartea Funciară nr. 153140, ce aparține domeniului privat al Municipiului Ploiești;
Ținând cont de Raportul de specialitate nr. 4/22.01.2026 al Direcției Economice;
Luând în considerare procesul verbal ale Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești – valorificare patrimoniu, servicii către populație, comerț, turism, agricultură, promovare operațiuni comerciale precum și avizul din data de 12.12.2025;
Luând act de faptul că imobilul situat în Ploiești, strada Eroilor, nr. 58 format din teren în suprafață de 241 m.p. și construcție cu suprafață construită desfășurată de 52.5 m.p., aparține Municipiului Ploiești conform certificatului de vacanță succesorală nr.78/12.07.2023 și certificatului de vacanță succesorală suplimentar nr. 11/31.01.2024 și aparține domeniului privat al municipiului Ploiești conform Hotărârii Consiliului Local al municipiului Ploiești nr. 267/29.11.2006 privind includerea unor imobile în ,,Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Ploiești” actualizată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 77/25.02.2025;
În baza prevederilor art. 129, alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. b), art.196, alin. (1), lit.a) și art. 363 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1
Însușește raportul de evaluare nr. 45/iunie 2025 întocmit de către Ene Constanța Membru titular ANEVAR – Expert evaluator EPI pentru imobilul situat în Ploiești, strada Eroilor, nr. 58 înscris în Cartea Funciară nr. 153140 – Anexa nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Aprobă vânzarea prin licitație publică a imobilului situat în Ploiești, strada Eroilor, nr.58, format din teren în suprafață de 241 m.p. cu nr. Cadastral nr.153140, identificat conform PAD-Anexa nr.2 și construcție cu suprafață construită desfășurată de 52.5 m.p. cu nr. cadastral 153140-C1, conform releveu – Anexa nr. 3, în următoarele condiții:
a) plata contravalorii imobilului adjudecat se face integral înainte de perfectarea contractului de vânzare – cumpărare (la prețul adjudecat se adaugă cota legală de T.V.A.);
b) în cazul în care câștigătorul licitației nu va achita prețul de adjudecare (inclusiv cota legală de T.V.A.), în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a rezultatelor licitației, nu se va încheia contractul de vânzare – cumpărare;
c) contractul de vânzare – cumpărare ce are ca obiect imobilul adjudecat prin licitație publică va fi încheiat în termen de maxim 45 de zile calendaristice de la data la care rezultatele rămân definitive;
d) cumpărătorul (câștigătorul licitației) are obligația de a suporta cheltuielile aferente efectuării raportului de evaluare până la data perfectării contractului și cele ocazionate cu perfectarea contractului de vânzare – cumpărare.
Art. 3
Valoarea de pornire la licitația publică pentru imobilul situat în Ploiești, strada Eroilor, nr. 58, format din teren în suprafață de 241 m.p. cu nr.cadastral nr. 153140 și construcție cu suprafață construită desfășurată de 52.5 m.p. cu nr.cadastral 153140-C1, ce aparține domeniului privat al Municipiului Ploiești, este de 261.866,20 lei (valoarea nu conține T.V.A.), conform raportului de evaluare nr.45/iunie 2025 întocmit de către Ene Constanța Membru titular ANEVAR-Expert evaluator EPI.
Art. 4.
Aprobă Documentația de atribuire pentru vânzarea prin licitație a imobilul situat în Ploiești, strada Eroilor, nr.58 format din teren în suprafață de 241 m.p. și construcție cu suprafață construită desfășurată de 52.5 m.p. înscris în Cartea Funciară nr. 153140, având numere cadastrale 153140 și 153140-C1, ce aparține domeniului privat al Municipiului Ploiești, ce constituie Anexa nr.4, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 5
Aprobă constituirea Comisiei de evaluare pentru licitația publică privind vânzarea imobilul situat în Ploiești, strada Eroilor, nr.58 format din teren în suprafață de 241 m.p. și construcție cu suprafață construită desfășurată de 52.5 m.p. înscris în Cartea Funciară nr. 153140, având numere cadastrale 153140 și 153140-C1, ce aparține domeniului privat al Municipiului Ploiești, în următoarea componență:
MEMBRI:
– Marcu Valentin – Consilier local
– Robescu Vasile – Consilier local
– Neagu Daniel-Puiu Consilier local
– Pârâu-Enache Antonio Consilier local
Comisia va fi completată cu un reprezentant din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești
MEMBRI SUPLEANȚI:
– Popa Gheorghe – Consilier local
– Popa Anca-Adina – Consilier local
Secretariatul comisiei de evaluare va fi asigurat de către doi reprezentanți ai Direcției Gestiune Patrimoniu, un reprezentant al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte, un reprezentant al Direcției Economice și un reprezentant al Direcției Generale de Dezvoltare Urbană. Reprezentanții din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Ploiești vor fi numiți prin dispoziția acestuia.
Art. 6
Aprobă constituirea Comisiei de soluționare a contestațiilor, în următoarea componență:
MEMBRI:
– Boțîrcă Vlad-Andrei – Consilier local
– Ioniță Florin-Vasile – Consilier local
– Manu Anca-Ligia – Consilier local
MEMBRI SUPLEANTI:
– Sîrbu-Simion Gheorghe – Consilier local
Secretariatul comisiei de soluționare a contestațiilor va fi asigurat de către un reprezentant al Direcției Gestiune Patrimoniu a Municipiului Ploiești și un reprezentant al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte a Municipiului Ploiești. Reprezentanții din aparatul de specialitate al Primarului vor fi numiți prin dispoziția acestuia.
Art. 7
Direcția Gestiune Patrimoniu, Direcția Economică, Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte și Direcția Generală de Dezvoltare Urbană vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 8
Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri.
Adoptată în Ploieşti, astăzi, 29 ianuarie 2026
PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Valentin MARCU
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU