Consultare publică – 2025, Toma Caragiu
25.03.2025 – Primăria Municipiului Ploiești, astăzi, 25.03.2025, invită pe toți cei interesați la întâlnirea de dezbatere publică privind următorul proiect de act normativ: Proiectul de buget al municipiului Ploiești pe anul 2025. Evenimentul are loc în data de 27.03.2025, ora 17.00, la sala Teatrului “Toma Caragiu” Ploiești. Înscrierile la cuvânt vor dura maxim 10 minute și se vor referi exclusiv la proiectul de hotărâre.
Persoanele interesate sunt rugate să se înregistreze online la adresa de e-mail comunicare@ploiesti.ro sau la Direcția Comunicare Relații Publice și Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, Piața Eroilor nr. 1A, Ploiești, program de lucru Luni-Vineri – 08.00 – 16.30 și Vineri – 08.00 – 14.00, telefon 0244/516699/ int. 427.
La dezbaterea publică sunt invitați să participe toți cei interesați: persoane fizice și juridice, organizații ale societății civile, societăți comerciale, reprezentanți ai instituțiilor publice interesate, ai presei etc. Documentația aferentă proiectului de act normativ poate fi consultată: • pe pagina de internet a instituției, www.ploiesti.ro – la secțiunea Consiliul Local – Transparență Decizională • la sediul Primăriei Municipiului Ploiești, Direcția Comunicare, Relații Publice și Situații de Urgență, conform programului de mai sus. • proiectul de act normativ se poate obține în copie, pe bază de cerere depusă la Registratura Municipiului Ploiești, în cadrul următorului program de lucru cu publicul : Luni, Marți, Joi, Vineri – 09.00 -13.00, Miercuri – 10.00 – 16.00.
Menționăm faptul că propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparență decizională se mai pot depune până la data de 27.03.2025, ora 12.00: • pe adresa de e-mail: comunicare@ploiesti.ro • prin poștă, pe adresa Piața Eroilor nr. 1A, Ploiești; • la sediul Primăriei Municipiului Ploiești, la Registratură, în cadrul programului de lucru menționat mai sus. Materialele transmise vor purta mențiunea „Propuneri privind Proiectul de buget al municipiului Ploiești pe anul 2025.“ Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Ploiești la linkul http://www.ploiesti.ro/transparenta.php.
Nepreluarea recomandărilor formulate și înaintate în scris va fi justificată în scris. Pentru informații suplimentare vă stăm la dispoziție la telefon: 0244/516699, int. 427, e-mail: comunicare@ploiești.ro, persoană de contact: Grossu Mihaela ANUNT…AICI;
MINUTA SEDINTEI…AICI