HCL 285/2026
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 319/23.07.2026 al domnului consilier local Gheorghe Popa la proiectul de hotărâre privind prelungirea termenului contractelor de concesiune pentru terenuri pe care sunt amplasate garaje şi actualizarea redevenţei conform raportului de evaluare, Raportul de specialitate comun al Direcţiei Gestiune Patrimoniu nr. 180/20.07.2026 şi al Serviciului Juridic Contencios Administrativ nr.661/20.07.2026 și Raportul de specialitate nr. 231/24.07.2026 al Serviciului Financiar, Contabilitate, Buget și Împrumuturi;
În conformitate cu avizul din data de 22.07.2026 al Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;
Luând în considerare Procesul verbal din data de 11.10.2024 al Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;
Având în vedere prevederile contractelor de concesiune pentru terenuri pe care sunt amplasate garaje;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. b), art. 139, alin.(1), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 362, alin. (2) și art. 608 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1
Însuşeşte rapoartele de evaluare întocmite de către KIDO ADVISORS S.R.L. pentru terenurile aparţinând domeniului privat al Municipiului Ploieşti, care constituie Anexele nr. 1, nr. 2, nr. 3, nr. 4, nr. 5, nr. 6 și nr. 7 ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel:
- raportul de evaluare nr. 3109/23.05.2026 pentru terenul în suprafaţă totală de 90 mp aferent unor construcţii tip garaj – baterie situată în Ploieşti, str. Cuza Vodă (cu acces din str. Vlad Tepeş);
- raportul de evaluare nr. 3110/23.05.2026 pentru terenul în suprafaţă totală de 72 mp aferent unor construcţii tip garaj – baterie situată în Ploieşti, str.Veniamin Costache;
- raportul de evaluare nr. 3111/23.05.2026 pentru terenul în suprafaţă totală de 108 mp aferent unor construcţii tip garaj – baterie situată în Ploieşti, str.Victoraş;
- raportul de evaluare nr. 3112/23.05.2026 pentru terenul în suprafaţă totală de 270 mp aferent unor construcţii tip garaj – baterie situată în Ploieşti, str. Padina colţ cu str. Vornicei;
- raportul de evaluare nr. 3113/23.05.2026 pentru terenul în suprafaţă totală de 198 mp aferent unor construcţii tip garaj – baterie situată în Ploieşti, str. Rapsodiei (în spatele blocului 144 şi PT 120);
- raportul de evaluare nr. 3114/23.05.2026 pentru terenul în suprafaţă totală de 162 mp aferent unor construcţii tip garaj – baterie situată în Ploieşti, str. Cibinului (cu acces din str.Trotuş);
- raportul de evaluare nr. 3115/23.05.2026 pentru terenul în suprafaţă totală de 90 mp aferent unor construcţii tip garaj – baterie situată în Ploieşti, Aleea Elevilor.
Art. 2
(1) Aprobă prelungirea termenului contractelor de concesiune pentru terenuri pe care sunt amplasate garaje, pe o perioadă de 10 ani cu achitarea anuală a redevenţei conform rapoartelor de evaluare prevăzute la art. 1, actualizată anual cu indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
(2) Stabileşte completarea prevederilor contractelor de concesiune în sensul că acestea încetează de drept în cazul în care interesul național sau local o impune, când nevoile urbanistice şi administrative impun acest lucru, în cazul demarării unor amenajări şi obiective de utilitate publică, unor proiecte, investiţii şi lucrări sau a oricăror altor obiective de infrastructură etc. În termenul comunicat de proprietar, concesionarul se obligă să procedeze la desfiinţarea construcţiei, eliberarea terenului de orice sarcină şi predarea acestuia către Municipiul Ploieşti pe bază de proces verbal de predare-primire.
Art. 3
Aprobă modificarea prin act adițional a contractelor de concesiune pentru terenuri pe care sunt amplasate garaje corespunzător art. 2 din prezenta hotărâre, cu achitarea anuală a redevenţei conform rapoartelor de evaluare prevăzute la art. 1, începând de la data prelungirii. Redevenţa prevăzută în rapoartele de evaluare însuşite la art. 1 se va actualiza anual prin indexarea cu indicele de inflaţie (indicele lunar al preţurilor de consum – luna decembrie a anului precedent faţă de luna decembrie a anului anterior acestuia).
Art. 4
Direcţia Gestiune Patrimoniu, Serviciul Juridic Contencios Administrativ și Serviciul Financiar, Contabilitate, Buget şi Împrumuturi vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5
Serviciul Relaţia cu Consiliul Local, Reglementare şi Monitor Oficial Local va aduce la cunoştinţă publică, prevederile prezentei hotărâri.
Adoptată în Ploieşti, astăzi, 29 iulie 2026
PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Gheorghe POPA
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU