HCL 427/2025
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 471/12.08.2025 al consilierilor locali Robert-Ionuț Vîscan, Valentin Marcu, Paul Palaș-Alexandru și Gheorghe Popa şi Raportul de specialitate comun înregistrat la Direcţia Gestiune Patrimoniu, Serviciul Aplicarea Legilor Proprietății și Administrare Fond Locativ sub nr. 734/08.08.2025 și la Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte sub nr.429/12.08.2025, prin care se propune îndreptarea erorii materiale strecurată la poziția 1112 din Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 75/25 februarie 2016 privind modificarea pozițiilor 32, 669, 702, 1112 și 1235 (referitoare la imobilele situate în Ploiești, str. Calomfirescu, nr. 1, Traian, nr. 18, Amzei, nr. 2, Rahovei, nr.11 și str. Vișeului, nr. 9) din Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploiești nr. 267/29.11.2006 privind includerea unor imobile în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Ploiești;
În conformitate cu Avizul din data de 08.08.2025 al Comisiei nr. 2 – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;
Luând în considerare faptul că imobilul situat în Ploiești str. Rahovei, nr. 11, care face obiectul prezentei hotărâri se află în domeniul privat al municipiului Ploieşti potrivit poziției nr. 1112 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr.267/2006 privind includerea unor imobile în „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Ploieşti, modificată prin Hotărârea nr. 75/25 februarie 2016 a Consiliului Local al Municipiului Ploiesti;
Având în vedere prevederile art. 71 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1) și alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. b), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 354 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1.
Se aprobă îndreptarea erorii materiale strecurate în Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 75/25.02.2016, în sensul că la poziția 1112 referitoare la imobilul din Ploiești, str. Rahovei nr. 11, la rubrica aferentă chiriașului Cristian Dumitru suprafața corectă a terenului curte este de 190,26 mp. din totalul de 465,40 mp., în loc de 90,26 mp din totalul de 465,40 mp., cum din eroare s-a menționat.
Art. 2.
Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr.75/25.02.2016 rămân neschimbate.
Art. 3.
Direcţia Gestiune Patrimoniu şi Direcţia Economică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4.
Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Adoptată în Ploieşti, astăzi, 28 august 2025
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
SECRETAR GENERAL,
Valentin MARCU
Laurențiu DIȚU