HCL 7/2009
ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 7
privind unele masuri de administrare a domeniului public al municipiului Ploiesti
Consiliul Local al municipiului Ploiești,
Văzând Expunerea de motive a primarului municipiului Ploiești, domnul Andrei Liviu Volosevici și Raportul de specialitate al Direcției Mobilitate și Trafic Urban, prin care se propune aprobarea unor măsuri de administrare a domeniului public al municipiului Ploiești;
În conformitate cu prevederile art. 1, art. 8, art. 17 alin.2 lit.d, art. 22, art. 33, art. 43 lit. e, art. 44 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată și actualizată, ale anexei nr. 5 din Hotărârea de Guvern nr. 525/1996 privind Regulamentul general de urbanism, republicată, și a Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;
În baza dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 114/1996 privind locuințele, republicată și actualizată;
Luând în considerare solicitările asociațiilor de proprietari;
În temeiul art.36, alin.2, lit.”c” și alin.5, lit.”a” din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată și actualizată:
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. -Stabilește destinația de «parcare condominială » pentru spațiile pe care sunt construite/amenajate parcări aferente blocurilor de locuințe, situate în zonele cu unul sau mai multe blocuri, spații care fac parte din domeniul public al municipiului
Ploiești.
Art. 2. -Stabilește modul de administrare a acestora, conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 3. – (A) Stabilește că au acces la parcările definite conform art. 1 autoturismele și
autovehiculele de transport marfă cu masă proprie de până la 2 tone și care aparțin (în proprietate sau în utilizare) riveranilor – persoane fizice și agenți economici cu domiciliul/resedinta, respectiv sediul social, în blocurile învecinate și, în mod ocazional, cele aparținând persoanelor fizice aflate în vizită la aceștia.
– (2) Fac excepție de la prevederile alin.1 autovehiculele aparținând serviciilor de Salvare, Pompieri, SMURD, Poliție, salubritate și alti deținători de utilități publice – pentru intervenții.
Art. 4. -Stabilește ca agenții economici care au sediul social în locuințele colective au acces numai la un loc de parcare în spațiile definite potrivit art. 1.
Art. 5. Stabilește obligația pentru agenții economici, indiferent de sediul social sau
Art.6
Art. 7
Art. 8
Art. 9. Art.10
Art.11
punctele de lucru, de a parca autoturismele și autovehiculele de transport marfă, cu masă proprie de peste 2 tone, în spațiile proprietate proprie/detinute în orice formă juridică sau în parcările special amenajate de către municipiul Ploiești .
(1) Expunerea spre vanzare/inchiriere a vehiculelor pe raza municipiului Ploiești se efectuează de către persoanele fizice și juridice doar în spații special amenajate și autorizate, în condițiile legii (târguri auto, showroomuri, etc.)
(2) În înțelesul prezentului articol, următorii termeni se definesc astfel :
– vehicul expus spre vânzare/închiriere — vehicul de orice categorie, având sau nu numere de înmatriculare, staționat pe domeniul public sau privat (inclusiv trotuare) al municipiului Ploiești, care poartă afișe, însemne ori alte înscrisuri privind intenția de vânzare/închiriere a acestuia ;
– deținător de vehicul — proprietarul vehiculului la data constatării contraventiei, cât și persoana căruia acesta i-a încredințat vehiculul sub orice formă.
Împuternicește Primarul Municipiului Ploiești să facă demersurile necesare către Inspectoratul Judetean de Poliție Prahova pentru constituirea de echipe mixte (poliție rutieră-poliție comunitară) în scopul aducerii la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
(1) Nerespectarea prevederilor art. 4, art. 5 si a art. 6 constituie contraventie și se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 — 1.500 lei pentru persoane fizice si intre 1.000 — 2.500 lei persoane juridice.
(2) Constatarea și sancționarea contravențiilor se face de către: – primar și imputernicitii acestuia; – personalul specializat din Politia Comunitară;
(3) Prevederile Ordonanței Guvernului 2/2001 aprobată prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare se aplică in mod corespunzător. În termen de 48 de ore contravenientul poate achita jumatate din minimul amenzii. | -Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 15 februarie 2009.
-Administratia Domeniului Public și Privat Ploiești și Poliția Comunitară vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
-Direcția Administrație Publică, Juridic — Contencios va aduce la cunoștința publică prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești astăzi, 30 ianuarie 2009
Președinte de ședință,
aS Vv i
Contrasemnează Secretar, Maria Magdalena Mazâlu
| Președinte de ședință, — | Secretar, Maria Magdalena Mazalu |