HCL 438/2011
ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 438
privind aprobarea organigramei și 2 statului de funcții al Spitalului Municipal Ploiești, instituție sub autoritatea Consiliului Local Ploiești
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
văzând Expunerea de Motive a Primarului și Raportul de Specialitate comun al serviciul Resurse Umane, Organizare, Administrativ, Protecție Civilă și Protecția Muncii și al Direcții Administrație Publica, Juridic — Contencios, Achiziții Publice, Contracte prin care se propur aprobarea organigramei și a statului de funcții al Spitalului Municipal Ploiești ca urmare transformarii unor posturi;
având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.162/2008 privin transferul ansamblului de atribuții și competențe ale Ministerului Sănătății Publice către autorități! administrației publice locale, coroborate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.56/2009 pentr aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor acestei ordonanțe ;
în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 529/2010 pentru aprobarea mentiner managementului asistenței medicale la autoritățile administrației publice locale care au desfășur: faze-pilot, precum și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se mențin managementul asistenței medicale la autoritățile publice locale și la Primăria Municipiului Bucureș și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenți medicale către autoritățile administrației publice locale și către Primăria Municipiului București ;
în temeiul art.36(3) lit.”b” din Legea nr.215/2001, privind administrația publică local: republicată și actualizată,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. – Aproba organigrama și statul de funcții al Spitalului Municipal Ploieș conform anexelor nr.1 si nr.2 ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, începând cu data d 01.11.2011.
Art. 2. — Începând cu aceeași dată anexele nr.2 si nr.3 ale Hotarârii Consiliului Loc: nr.186/21.06.2011 își încetează aplicabilitatea.
Art. 3. – Spitalul Municipal Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri Art.4. – Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contract va aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri.
Data in Ploiesti, astazi, 31 octombrie 2011
P
Presedinte de sedinta, , Contrasemneaza Secret. ir Valentin Marcu Oana ee
| Președinte de ședință, — | Secretar, — |