HCL 336/2013
ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 336 3
privind achiziționarea de către municipiul Ploiești : a imobilului situat în Ploiești, B-dul Independenței nr.10
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
Văzând Expunerea de motive a Primarului municipiului Ploiești, domnul Iulian Badescu și a domnilor consilieri George Botez, Gheorghe Popa, Gabriel Minea si Cristian Dumitru și Raportul de specialitate al Direcției de Gestiune Patrimoniu privind achiziționarea de către municipiul Ploiești a imobilului situat în Ploiești, B-dul Independenței nr.10;
Luând în considerare faptul că imobilul — construcție, situat în Ploiești, B-dul Independenței nr.10, este proprietatea GDF SUEZ Energy România S.A., fiind înscris în Cartea Funciară nr.3598 a UAT Ploiești, având număr cadastral 3598;
Având în vedere prevederile Legii nr.273/2006, privind finanțele publice locale;
În baza prevederilor Legii nr.213/1998, privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile Hotărârii nr.29/2013 a Consiliului Local al municipiului Ploiești, cu Procedura de negociere desfășurată și cu adresa nr.1938/2013 a GDF SUEZ Energy România S.A. prin care a fost declarată câștigătoare oferta înaintată de Comisia de negociere special constituită;
În temeiul prevederilor art.36 alin.2 lit.c) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Aprobă achiziționarea de către municipiul Ploiești a imobilului compus din teren în suprafață de 1.205,55 mp si două corpuri de clădire : C1 cu Sc ocupată la sol de 420,21 mp cu regim de înalțime D+P+1 si C2 cu Sc ocupată la sol de 133,68 mp cu regim de înălțime P+1, situat în Ploiești, B-dul Independenței nr.10, la prețul de 400.000 euro, plătibil în două rate anuale, la care se adaugă TVA in valoare de 96.000 euro.
Art. 2. Împuternicește Primarul municipiului Ploiești să semneze contractul de vanzare-cumparare în condițiile stabilite la art.1.
Art. 3. Direcția de Gestiune Patrimoniu, Direcția Economică și Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Contracte vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4. Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
| Președinte de ședință, — | Secretar, — |