Am lansat noul site al Primăriei Ploiești, în versiune Beta: în următoarele 2 luni migrăm și reorganizăm conținutul pentru a face informațiile mai ușor de găsit. Site-ul vechi rămâne pe old.ploiesti.ro. Trimite-ne feedback pentru îmbunătățiri.

Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 63/13.02.2026 al domnului primar Mihai-Laurențiu Polițeanu, Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 1419/12.02.2026 la Direcţia Tehnic-Investiţii şi sub nr. 52/13.02.2026 la Direcţia Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte și Raportul de specialitate nr. 49/20.02.2026 al Direcției Gestiune Patrimoniu, referitor la aprobarea propunerii de schimbare a destinaţiei unor părţi aferente imobilelor în care îşi desfaşoară activitatea unităţi de învăţământ preuniversitar de stat situate în municipiul Ploieşti;

Ţinând seama de avizul din data de 24.02.2026 al Comisiei de specialitate nr. 6 pentru învăţământ, sănătate, ştiinţă, cultură, culte, tineret şi sport;

Având în vedere:

  • adresa înregistrată la Municipiul Ploieşti sub nr. 24416/27.11.2025 depusă de către conducerea Liceului Tehnologic „Lazăr Edeleanu” prin care a înaintat documentaţia necesară iniţierii procedurii de schimbare a destinaţiei unui spaţiu excedentar în suprafaţă de 14,00 mp, situat în anexa de la cabina portarului precum şi Hotărârea nr.1254/14.11.2025 a Consiliului de Administraţie al Liceului Tehnologic „Lazăr Edeleanu” a aprobat efectuarea demersurilor necesare pentru schimbarea destinaţiei spaţiului excedentar în vederea amplasării unui chioşc pentru comercializarea unor produse alimentare;
  • adresa înregistrată la Municipiul Ploieşti sub nr. 25779/15.12.2025 depusă de către conducerea Colegiului Naţional „Nichita Stănescu” prin care a înaintat documentaţia necesară iniţierii procedurii de schimbare a destinaţiei unui spaţiu excedentar în suprafaţă de 8,5 mp, situat în incinta unităţii de învăţământ (anexă-magazie etaj I) precum şi Hotărârea nr. 726/21.11.2025 a Consiliului de Administraţie al Colegiului Naţional „Nichita Stănescu” prin care s-a aprobat propunerea schimbării destinaţiei pentru spațiul menționat mai sus;
  • adresa înregistrată la Municipiul Ploieşti sub nr. 1956/02.02.2026 depusă de către conducerea Colegiului Naţional „Ion Luca Caragiale” prin care a înaintat documentaţia necesară iniţierii procedurii de schimbare a destinaţiei unui spaţiu excedentar în suprafaţă de 8,00 mp, situat în incinta unităţii de învăţământ (clădire C2 – hol parter) precum și Hotărârea nr. 1366/07.10.2025 a Consiliului de Administraţie al Colegiului Naţional „Ion Luca Caragiale” prin care s-a aprobat propunerea privind schimbarea de destinație a spațiului menționat mai sus;
  • adresa înregistrată la Municipiul Ploieşti sub nr. 2580/09.02.2026 depusă de către conducerea Liceului Tehnologic Energetic „Elie Radu” prin care s-a înaintat documentaţia necesară iniţierii procedurii de schimbare a destinaţiei un spaţiu în suprafaţă de 18,00 mp situat în clădirea cu destinația de cantină, şi pentru două suprafeţe de teren de 9,00 mp şi 32,00 mp precum şi Hotărârea nr. 3/06.02.2026 a Consiliului de Administraţie al Liceului Tehnologic Energetic „Elie Radu” prin care s-a aprobat propunerea de schimbare a destinaţiei pentru spaţiile menţionate;
  • adresele înregistrate la Municipiul Ploieşti sub nr. 2594, nr. 2595, nr. 2596, nr.2597 şi nr. 2598/09.02.2026, depuse de către conducerea Liceului Tehnologic „Toma Socolescu” prin care a înaintat documentele necesare în vederea schimbării destinaţiei pentru cinci părţi din suprafaţa de teren aferentă unităţii de învăţământ, având suprafeţele de 5,00 mp, 9,00 mp, 20,00 mp, 50,00 mp şi respectiv 72,00 mp precum şi Hotărârea nr.28/04.02.2026 a Consiliului de Administraţie al Liceului Tehnologic „Toma Socolescu” prin care a aprobat schimbarea destinaţiei suprafeţelor de teren menţionate;

În temeiul prevederilor:

  • Hotărârii de Guvern nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Prahova precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Prahova, Anexa 2;
  • art. 146, alin. (7) din Legea nr. 198 din 04.07.2023 a învățământului preuniversitar, cu modificările si completările ulterioare;
  • Ordinului ministrului educaţiei nr. 4283 din 16.04.2024 pentru aprobarea procedurilor privind elaborarea avizelor conforme pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale a unităţilor de învăţământ prevăzute la art. 146, alin. (7) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, precum şi condiţiile necesare acordării acestora;
  • Legii nr. 123/2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar;

În baza dispoziţiilor art. 84, alin. (1) şi alin. (5), art. 87, alin. (5), art. 108, lit. c), art. 287, lit. b) din Codul administrativ aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului  nr.57/2019, cu modificările şi completările ulterioare;

În temeiul art. 129, art. 139, art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 286, alin. (1) şi alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1
Se aprobă propunerea de schimbare a destinaţiei unor părţi aferente imobilelor în care îşi desfaşoară activitatea unităţi de învăţământ situate în Municipiul Ploieşti, pentru o perioadă determinată de 5 (cinci) ani, din spaţii aferente unităţilor de învăţământ, în spaţii în care se desfăşoară diferite acte aducătoare de profit, identificate în Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2
Se aprobă transmiterea solicitărilor către Ministerul Educaţiei în vederea obținerii avizului conform pentru schimbarea destinaţiei unor părţi aferente imobilelor indentificate în Anexa menţionată la art. 1, care vor fi însoţite de documentele prevăzute la art. 7 din Anexa nr. 1 a Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 4283/16.04.2024.

Art. 3
Împuterniceşte primarul Municipiului Ploieşti să efectueze toate demersurile necesare pentru obţinerea avizelor conforme de la Ministerul Educaţiei.

Art. 4
Schimbarea destinaţiei spaţiilor propuse, menţionate în anexă, operează de la data emiterii de către Ministerul Educaţiei a avizului conform.

Art. 5
Direcţia Tehnic-Investiţii şi unităţile de învăţământ implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 6 Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploiești, astăzi, 26 februarie 2026

Președinte de ședință
Gheorghe Popa

Constrasemnează,
Secretar,

Laurențiu Dițu