Hotărâri ale Consiliului Local (HCL)
HCL 427/2022
privind prelungirea duratei Contractului de colaborare nr. 20657/13.11.2014, cu modificările ulterioare, încheiat între Municipiul Ploiești și Asociația Filiala din Ploiești a Uniunii Artiștilor Plastici din România
HCL 428/2022
privind prelungirea termenului unor contracte încheiate pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință
HCL 426/2022
privind darea în folosință gratuită către Asociația Performanță prin Educație a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în Ploiești, Bulevardul Independenței nr. 14
HCL 425/2022
privind mutarea unor chiriași
HCL 424/2022
privind negocierea indicatorilor de performanță financiari și nefinanciari fundamentați pe baza planului de administrare pentru perioada 2022-2026, propuși de Consiliul de administrație al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești
HCL 423/2022
privind numirea reprezentantului Ministerului Finanțelor ca administrator provizoriu în cadrul Consiliului de administrație la Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești