Hotărâri ale Consiliului Local (HCL)
HCL 39/2021
privind aprobarea Planului anual de acțiuni sau lucrări de interes local pentru beneficiarii de venit minim garantat și/sau de alocații lunare pentru hrană la Cantina de Ajutor Social Ploiești, precum și pentru părinții ai căror copii beneficiază de măsura de protecție specială, pentru anul 2021
HCL 38/2021
privind aprobarea Rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și a unităților de învățământ particular acreditate/autorizate din Municipiul Ploiești, propuse să funcționeze în anul școlar 2021-2022
HCL 37/2021
privind aprobarea de principiu a modificării structurii organizatorice a Spitalului Municipal Ploiești, instituție sub autoritatea Consiliului Local Ploiești
HCL 36/2021
privind aprobarea transformării a 3 (trei) posturi vacante din cadrul Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești
HCL 35/2021
privind aprobarea transformării a 3 posturi vacante din cadrul Spitalului Municipal Ploiești, instituție sub autoritatea Consiliului Local Ploiești
HCL 34/2021
privind prelungirea mandatului administratorului provizoriu numit prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploiești nr. 408/26.11.2020 în cadrul Consiliului de administrație al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești