Hotărâri ale Consiliului Local (HCL)
HCL 50/2019
privind includerea unor bunuri în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești și transmiterea acestora în administrarea Regiei Autonome de Servicii Publice
HCL 49/2019
privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Ploieşti a imobilului Podul de Lemn, pentru scoaterea din funcţiune, în vederea valorificării şi, după caz, casării acestuia
HCL 48/2019
privind îndreptarea unei erori materiale strecurată în cuprinsul Anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 12/31.01.2019 privind trecerea unor locuințe pentru tineri situate în Ploiești, str. Ion Maiorescu, nr. 4, Bl. 33U1 din proprietatea publică a municipiului Ploieşti în proprietatea publică a statului
HCL 47/2019
privind darea în folosinţă gratuită către ANSR – Filiala Surzilor Ploiești a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în Ploieşti, str. Poștei nr. 6
HCL 46/2019
privind transmiterea în folosinţă gratuită către Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Prahova, a imobilului proprietatea Municipiului Ploieşti situat în str. Ştefan Greceanu, nr. 9A, Clădire K8
HCL 45/2019
privind aprobarea eliminării punctului 7 din Procedura de modificare a componenţei unor locuinţe, proprietatea municipiului Ploieşti, prin extinderea acestora pe spaţii locative, proprietatea municipiului Ploieşti, eliberate pe parcursul exploatării, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 74/2016