Am lansat noul site al Primăriei Ploiești, în versiune Beta: în următoarele 2 luni migrăm și reorganizăm conținutul pentru a face informațiile mai ușor de găsit. Site-ul vechi rămâne pe old.ploiesti.ro. Trimite-ne feedback pentru îmbunătățiri.

Salonul de Toamnă este o expoziție cu tradiție în orașul nostru, evenimentul fiind organizat de Uniunea Artiștilor Plastici România, filiala Ploiești, cu sprijinul Primăriei Municipiului. 

Acesta reunește artiști consacrați sau debutanți, fiind unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale Ploieștiului. Salonul de Toamnă reprezintă un eveniment cultural de referință, adunând artiști de diferite generații care utilizează diferite tehnici de artă, precum pictură, grafică, sculptură, ceramică, textile, sticlă și metal. 

Anul acesta Primăria municipiului Ploiești a premiat, în semn de recunoaștere și apreciere, lucrarea „Toamna”, creație a artistului Mihnea Badea. Pictura câștigătoare surprinde frumusețea răzvrătită a toamnei, captivând privitorul și prin juxtapunerea interesantă a culorilor, înfățișând cu emoție desăvârșirea artistică a naturii.

Premiul Primăriei Municipiului Ploiești, acordat în cadrul actualei ediții a Salonului de Toamnă, este în valoare de 2000 lei. 

Publicul ploieștean este invitat să descopere, sub semnul bucuriei și al frumuseții, povestea artei contemporane la „Salonul de Toamnă”,  expoziție etalon ce marchează o etapă importantă în evoluția artiștilor participanți. 

DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ