Consiliul Local al municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 802/15.12.2025 al domnului Primar Mihai-Laurențiu Polițeanu, precum şi Raportul de specialitate nr. 9936/15.12.2025 al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, prin care se propune rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2025;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. 518/15.12.2025 al Direcţiei Economice;

Ținând cont de avizul comisiei de specialitate nr. 1, comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii şi prognoze din data de 16.12.2025;

În conformitate cu prevederile Legii nr. 9/10.02.2025 – privind bugetul de stat pe anul 2025, ale Legii nr. 10/10.02.2025 – privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2025 şi ale Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

În baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative, pentru stabilirea unor măsuri privind implementarea programelor naționale din domeniul lucrărilor publice, precum și pentru stabilirea unor măsuri bugetare;

În temeiul Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 1661 bis/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de încasare și utilizare a fondurilor bănești primite sub forma donațiilor și sponsorizărilor de către instituțiile publice;

În temeiul art. 129, alin. (4), lit. a) şi alin. (7), lit. f) și art. 196, alin. 1), lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019  privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;  

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1
Aprobă rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2
Ordonatorul principal de credite şi Club Sportiv Municipal Ploieşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3
Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prezenta hotărâre.

Adoptată în Ploieşti, astăzi, 16 decembrie 2025       

PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,

Valentin MARCU

Contrasemnează,

SECRETAR GENERAL,

Laurențiu DIȚU