HCL 473/2012
ROMANIA JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIESTI
|
HOTĂRÂREA NR. 473
privind aprobarea organigramei și a statului de funcții al Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești ca urmare a reorganizării activității instituției
Consiliul Local al Municipiului Ploiești :
văzând Expunerea de Motive a Primarului municipiului Ploiești Iulian Bădescu și Raportul de Specialitate al Serviciului Resurse Umane, Organizare, Administrativ, Protecție civilă și Protecția Muncii prin care se propune modificarea organigramei si a statului de funcții al Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești ca urmare a reorganizării
având în vedere prevederile art.III coroborate cu prevederile Anexei din O.G. nr. 63/2010 privind Procedura de stabilire a numărului maxim de posturi ce pot fi încadrate la nivelul unităților/subunităților administrativ- teritoriale cu modificările și completările ulterioare ;
în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată în 2007, privind Statutul Funcționarilor Publici, modificată și completată ulterior, coroborate cu prevederile Legii nr.53/2003-Codul Muncii,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul art.36(3) lit.”b” din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată în 2007, actualizată ;
HOTĂRĂSTE:
Art.]. Aprobă organigrama și statul de funcții al Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești, conform anexelor nr.1 și nr.2 ce fac parte integrantă din prezenta
Art. 2. – Regulamentul de Organizare și Funcționare al Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești se va modifica în mod corespunzător și va fi supus spre aprobare în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 3. Prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.288/31.08.2012 își încetează aplicabilitatea.
Art. 4. Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5. – Direcția Administrație Publică, Juridic, Contencios, Achiziții Publice și Contracte, va aduce la cunoștința celor interesati prevederile prezentei hotărâri.
Dată in Ploiești, astăzi, 20 cembrie 2012
M A AS oM AWN ‘ SE ™ > Președinte de ședință, . i „Contrasemnează Secretar,
Augustin Mitu = | Oana Cristina Iacpb
| Președinte de ședință, — | Secretar, Augustin Mitu |