Consiliul Local al municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 661/22.10.2025 al domnului consilier local  Valentin Marcu şi Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 558/22.10.2025 la Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte și sub nr.452/22.10.2025 la Serviciul Aplicarea Legilor Proprietății și Administrare Fond Locativ din cadrul Direcţiei Gestiune Patrimoniu, prin care se propune mutarea doamnei Atănăsoaie Ana din imobilul situat în Ploieşti, str. Mihai Bravu nr. 60 în imobilul situat în Ploieşti str. Mihai Bravu nr. 52;

Având în vedere Avizul din data de 22.10.2025 al Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al municipiului Ploiești – valorificare patrimoniu, servicii către populație, comerț, turism, agricultură, promovare operațiuni comerciale;

Luând în considerare că spațiul locativ, închiriat doamnei Atănăsoaie Ana din imobilul situat în Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 60, județul Prahova, aparține domeniului privat al Municipiului Ploiești, potrivit poziției nr. 1007 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 267/29.11.2006, spaţiu locativ distrus într-o proporţie însemnată ca urmare a intervenţiei desfăşurată în data de 02.10.2025, ca urmare a incendiului produs în respectivul imobil;

Având în vedere cererea nr. 20289/16.10.2025 a doamnei Atănăsoaie Ana;

Ținând cont de contractul de închiriere nr. 5967/2009, ce are ca obiect locuința situată în Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 60, județul Prahova și ca titular de contract pe doamna  Atănăsoaie Ana;

Luând act că imobilul situat în Ploieşti, str. Mihai Bravu nr. 52 aparține domeniului privat al Municipiului Ploiești, potrivit poziției nr. 971 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 267/29.11.2006;

Potrivit art. 1763, art. 1765 și art. 1777 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil și art. 14, alin. (1) din  Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 74/2007;

În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. a, alin. (7), lit. q), art.139, art. 196, alin. (1), lit. a), art. 296, alin. (2), art. 354 și art. 360 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1
Se aprobă mutarea doamnei Atănăsoaie Ana din imobilul situat în Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 60, în imobilul situat în Ploieşti, str. Mihai Bravu nr. 52, compus din cameră cu suprafaţa de 16,80 m.p., cameră cu suprafaţa de 16,70 m.p., bucătărie cu suprafaţa de 4,25 m.p., baie cu suprafaţa de 5,90 m.p., în exclusivitate şi culoar cu suprafaţa de 2,40 m.p. cotă indiviză din totalul de 4,80 m.p. şi teren în suprafaţă de 139 m.p., cotă indiviză din totalul de 1073 m.p.

Art. 2
Direcţia Gestiune Patrimoniu va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3
Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.

Adoptată în Ploieşti, astăzi, 22 octombrie 2025

PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Valentin MARCU

Contrasemnează,    
SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU