Consiliul Local al municipiului Ploieşti :

Văzând Referatul de aprobare nr. 547/15.09.2025 al domnilor consilieri locali Robert-Ionuț Vîscan, Paul Palaș-Alexandru și Gheorghe Popa, precum şi Raportul de specialitate comun al Direcţiei Gestiune Patrimoniu nr. 393/12.09.2025şi al Direcției Administrație Publică Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contractenr.483/15.09.2025  la proiectul de hotărâre privind aprobarea listei de priorităţi în soluţionarea cererilor de locuinţe pentru specialiști (necontractate, transmise în administrarea Municipiului Ploieşti, construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, prin credit ipotecar) destinate închirierii, în Municipiul Ploieşti;

Luând în considerare Avizul din data de  12.09.2025 al Comisiei de specialitate nr.2 a Consiliului Local al municipiului Ploiești – valorificare patrimoniu, servicii către populație, comerț, turism, agricultură, promovare operațiuni comerciale;

În temeiul art. 4, alin. (3) – alin. (7) din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

În conformitate cu prevederile art. 13², alin. (5), alin. (8), alin. (9), alin. (10), art.14, alin. (4) și art. 15, alin. (1) – (4)  din Hotărârea de Guvern nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.152/1998 privind înfiintarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr.447/26.09.2024;

Tinând cont de procesul verbal al Comisiei Sociale pentru analizarea cererilor privind repartizarea de locuințe pentru tineri destinate închirierii și analizarea cererilor pentru locuințele destinate închirierii în mod exclusiv unor tineri specialiști din data de 18.08.2025;

În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. c) și d), alin. (6), lit. b), alin. (7), lit.e) şi q), art. 139 şi art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1
Se aprobă lista de priorităţi în soluţionarea cererilor de locuinţe pentru specialiști din învăţământ, sănătate, din sectorul de apărare naţională, ordine publică, siguranţă naţională, ai autorităţii judecătoreşti şi ai administraţiei naţionale a penitenciarelor (necontractate, transmise în administrarea Municipiului Ploieşti, construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, prin credit ipotecar)destinate închirierii, în municipiul Ploieşti, conform Anexei nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2
Contestaţiilecu privire la stabilirea accesului la locuinţe, precum şi la acordarea priorităţilor în soluţionarea cererilor se vor adresa domnului Primar al municipiului Ploiesti, în termen de 7 zile de la afişarea listelor. Soluţionarea contestaţiilor se va asigura în termen de 15 zile de la primire, în condiţiile legii.

Art. 3
Direcţia Gestiune Patrimoniu va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4
Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunostinţă  publică prevederile prezentei hotărâri.

Adoptată în Ploieşti, astăzi, 30 septembrie 2025

PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
Valentin MARCU

Contrasemnează,    
SECRETAR GENERAL,
Laurențiu DIȚU