HCL 676/2025
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând Referatul de aprobare nr. 762/27.11.2025 al primarului municipiului Ploiești, domnul Mihai-Laurențiu Polițeanu, Raportul de specialitate al Direcției Comunicare, Relații Publice și Situații de Urgență nr. 4763/25.11.2025, Raportul de specialitate nr. 633/27.11.2025 al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte și Raportul de specialitate nr. 513/27.11.2025 al Direcției Gestiune Patrimoniu privind încheierea unui Acord de Parteneriat între Municipiul Ploiești și Societatea Godmother S.RL.;
Ținând cont de Avizul Comisiei de specialitate nr. 2, Comisia pentru valorificarea patrimoniului, servicii către populație, comerț, turism, agricultură și promovare operațiuni comerciale din data de 02.12.2025;
Având în vedere adresa înregistrată la Primăria Ploiești cu nr. 22293/3.11.2025, formulată de societatea Godmother S.R.L., reprezentată de domnul Valentin Văcăruș;
În baza adresei Comisiei pentru Avizarea Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice nr. 22293/28.11.2025;
În temeiul art. 129, alin. (2), lit. e) şi alin. (9), precum şi art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completatările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1
Aprobă Acordul de Parteneriat între Municipiul Ploiești și societatea Godmother S.R.L., prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Direcţia Comunicare, Relaţii Publice și Situații de Urgență va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3
Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Adoptată în Ploieşti, astăzi, 02 decembrie 2025
Președinte de ședință
Valentin Marcu
Constrasemnează,
Secretar,
Laurențiu Dițu