HCL 141/2025
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 152/24.03.2025 al domnilor consilieri locali Robert-Ionuț Vîscan, Valentin Marcu, Paul Palaș-Alexandru, Octavian-Andrei Sandu, Gheorghe Popa și Mihai Tonsciuc şi Raportul de specialitate comun înregistrat la Direcţia Gestiune Patrimoniu sub nr. 134/20.03.2025 și la Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte sub nr.141/24.03.2025, prin care se propune aprobarea dezmembrării în două loturi a imobilului situat în Ploieşti, tarlaua T12 parcela 170 cu numarul cadastral 143178;
Având în vedere Avizul din data 21.03.2025 al Comisiei nr. 2 – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;
Având în vedere că imobilul situat în Ploieşti, Tarlaua T12 parcela 170 este înscris în Cartea Funciară a UAT Ploiești 143178, având numărul cadastral 143178;
Văzând Referatul de admitere (dezmembrare imobil) nr. 34231/13.03.2025 emis de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova;
În conformitate cu prevederile art.25, alin.(2) al Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 127, alin. (1), art. 128, alin. (1), art. 129 al Ordinului nr. 600/2023 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară cu modificările şi completările ulterioare;
Potrivit prevederilor art. 879 și art. 880 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. b) şi c), art. 139, art. 196, alin. (1), lit. a) şi art. 354 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1.
Aprobă dezmembrarea imobilului situat în Municipiul Ploieşti, Tarlaua T12 parcela 170 în suprafaţă de 124.070 mp înscris în Cartea Funciară cu nr. 143178 a UAT Ploiești, având numărul cadastral 143178 în două loturi, după cum urmează:
-Lotul 1, cu număr cadastral 153034 având suprafaţa măsurată de 109.019 mp;
-Lotul 2, cu număr cadastral 153035 având suprafaţa măsurată de 15.051 mp.
Art. 2.
Loturile menţionate la art. 1 se identifică potrivit documentației de dezmembrare cu nr. 34231/13.03.2025 ce constituie Anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre (compusă din 8 file: Referatul de Admitere nr.34231/13.03.2025, Extrasul de Plan Cadastral de Carte Funciară pentru imobilul cu număr cadastral
143178/UAT Ploieşti cu nr.34231/13.03.2025, Planul de amplasament şi delimitare a imobilului cu propunerea de dezlipire, Planul de amplasament şi delimitare a Lotului 1 rezultat şi Planul de amplasament şi delimitare a Lotului 2 rezultat).
Art. 3.
Direcţia Gestiune Patrimoniu va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4.
Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploieşti astăzi, 31 martie 2025
Contrasemnează, PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL, Gheorghe SÎRBU-SIMION Laurențiu DIȚU