HCL 393/2010
ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 393
privind modificarea prin act adițional a contractului de comodat (împrumut de folosință) nr. 8477/28.06.2006 încheiat între Municipiul Ploiești și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului având ca obiect folosința imobilului situat în Ploiești, Aleea Secelenilor nr. 3, în care își desfășoară activitatea Centrul de Primire în Regim de Urgență “Cireșarii din Ploiești
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
Văzând Expunerea de motive a domnului Viceprimar Cristian Dumitru și a domnilor consilieri Radu Mateescu, Marilena Stanciu, Constantin Popa, Costel Horghidan și Raportul de specialitate al Direcției de Gestiune Patrimoniu referitoare la modificarea prin act act adițional a contractului de comodat (împrumut de folosință) nr. 8477/28.06.2006 încheiat între Municipiul Ploiești și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului având ca obiect folosința imobilului situat în Ploiești, Aleea Secelenilor nr. 3, în care își desfășoară activitatea Centrul de Primire în Regim de Urgență “‘Ciresarii” din Ploiești;
Văzând Procesul verbal al Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploiesti — Valorifcarea Patrimoniului, Servicii către Populație, Comerț, Turism, Agricultură, Promovare Operațiuni Comerciale încheiat în data de 23.11.2010;
Având în vedere prevederile art.1 și art.10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare prevederile Ordonanței nr.112/2000 cu privire la reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-tentoriale;
În temeiul prevederilor art. 36 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Aprobă modificarea prin act adițional a contractului de comodat (împrumut de folosință) nr. 8477/28.06.2006, încheiat între Municipiul Ploiești și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului având ca obiect folosința imobilului situat în Ploiești, Aleea Secelenilor nr. 3, în care își desfășoară activitatea Centrul de Primire în Regim de Urgență “Cireșarii” din Ploiești, în sensul că termenul contractului se prelungește pe o perioadă de 10 ani, cu drept de prelungire.
situa n
e
Art. 2. Aproba trecerea din domeniul public în domeniul. privet! als
municipiului Ploiești si desfiintarea construcției C3 în suprafață de 45 mp, situată.
în Ploiești, Aleea Secelenilor nr.3, înscrisă în Cartea Funciară nr.66807 “a | ay
municipiului Ploiesti, precum si scoaterea acesteia din folosinta gratuita. a Direcției.
Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Construcția se identifică
potrivit planului de Amplasament si Delimitare, anexa nr.1 la prezenta HOTĂRÂREA.
Art. 3. Împuternicește Primarul municipiului Ploiești să semneze actul adițional la contractul de comodat (împrumut de folosință) nr. 8477/28.06.2006 încheiat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, în sensul celor precizate la art. | și art.2.
Art. 4. Direcția de Gestiune Patrimoniu va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5. Direcția Administrație Publică, Juridic — Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 29 noiembrie 2010
DINTA, CONTRASEMNEAZA $ECRETAR,
| Președinte de ședință, — | Secretar, — |