ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA GQ

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 80

privind modificarea componentei Consiliului de Administrație de la Regii, de Transport Public Ploiești

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând Expunerea de motive a domnului primar Andrei Liviu Volosevici și Raportul de specialitate al Direcției Administrație Publica, Juridic-Contencios prin care se propune modificarea componenței Consiliului de Administrație al Regiei Autonome de Transport Public Ploiești;

Ținând cont de propunerile exprimate în timpul ședinței;

Luând în considerare prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere adresa Regiei Autonome de Transport Public Ploiești înregistrată la Primăria Municipiului Ploiești sub nr. 3375/23.02.2010;

În baza Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, actualizată,

În temeiul art. 36 alin. 1 si alin. 3 lit. c din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată și actualizată,

HOTĂRĂȘTE:

  1. Art. 1. Modificarea componenței Consiliul de Administrație al Regiei Autonome de Transport Public Ploiești, în sensul că se înlocuiește domnul Neagu Daniel Puiu cu domnul ing. Cosmin Stoicescu.

  2. Art. 2. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local nr. 214/2008 modificată prin

    Hotărârea Consiliului Local nr. 18/2009 și nr. 305/2009 rămân neschimbate.

  3. Art. 3. Regia Autonomă de Transport Public Ploiești va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

  4. Art. 4. Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploiești, astăzi, 03 martie 2010.

Președinte de ședință, Contrasemnează Secretar,

Florin Sicoie Maria Magd Zalu

Președinte de ședință,
Secretar,
Florin Sicoie Maria Magd Zalu Pa Cu –