HCL 470/2011
ROMÂNIA | JUDEȚUL PRAHOVA wn
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIESTI
HOTĂRÂREA NR. 470
privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 73/2003 a Consiliului Local al municipiului Ploiești privind stabilirea unei cote parti din veniturile percepute cu titlu de chirie sau redeventa de unitățile subordonate Consiliului Local al municipiului Ploiești
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
Văzând Expunerea de motive a domnilor consilieri Mateescu Radu și Sîrbu Gheorghe și Raportul de specialitate al Direcției de Gestiune Patrimoniu prin care se propune modificarea și completarea Hotărârii nr. 73/2003 a Consiliului Local al municipiului Ploiești;
În conformitate cu prevederile art.14 și art.16 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 867 și art. 868 din Legea nr. 287/2009, privind Codul civil, republicată, cu modificarile ulterioare;
În baza prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. 2 lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Aprobă modificarea și completarea art. 2 al Hotărârii Consiliului Local al
municipiului Ploiești nr. 73/2003, care va avea urmatorul conținut:
(1) Sumele datorate bugetului local de către unitățile subordonate Consiliului Local al municipiului Ploiești, în baza contractelor de inchiriere sau concesionare se virează în termen de 15 zile de la expirarea lunii pentru care s-au încasat, în caz contrar, unitatea fiind obligată la plata majorărilor de întârziere, în condițiile legii.
(2) Termenul de virare a sumelor datorate bugetului local în baza contractelor de inchiriere sau concesionare, de către Regia Autonomă de Transport Public Ploiești este de 25 de zile, de la expirarea lunii.
Art. 2. Direcția de Gestiune Patrimoniu și Direcția Management Financiar —
Contabil, Contracte vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3. Direcția Administrație Publică, Juridic Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Data in Ploiesti, astazi, 31 octombrie 2011
N Contrasemneaza Secretar, Oana Cristina lac
Presedinte de sedinta, Valentin Marcu
| Președinte de ședință, Valentin Marcu | Secretar, Oana Cristina Lac |