HCL 94/2013
ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIESTI
HOTĂRÂREA NR. 94
privind aprobarea statului de functii al Politiei Locale Ploiesti, ca urmare a transformării gradelor/treptelor profesionale ale unor posturi
Consiliul Local al Municipiului Ploiesti:
văzând Expunerea de Motive a Primarului municipiului Ploiesti, Iulian Bădescu si Raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane, Organizare, Administrativ, Protectie Civilă si Protectia Muncii din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Ploiesti, prin care se propune aprobarea statului de functii al Politiei Locale Ploiesti ca urmare a transformării gradelor/treptelor profesionale a 14 posturi pentru personalul care a fost declarat ,,admis’’ la examenele de promovare;
în conformitate cu prevederile art.128 din H.G. nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu prevederile art. 64 si art. 65 din Legea nr.188/1999(r2) privind Statutul Functionarilor Publici, cu modificările si completările ulterioare, care reglementează promovarea în gradul profesional imediat superior celui detinut de functionarii publici;
având în vedere prevederile art. 26, alin. (5) din Legea-cadru nr.284/2010 coroborate cu prevederile art. 41, alin.(3) din Hotărârea Guvernului nr.286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, care reglementează modul de promovare in grade/trepte profesionale a personalului contractual în institutiile publice;
în temeiul art. 36, alin. (3), lit.„„b” din Legea nr. 215/2001 privind administratia publică locală, republicată in 2007 cu modificările si completările ulterioare.
HOTĂRĂSTE:
Art.1-Aprobă statul de functii al Politiei Locale Ploiesti, ca urmare a transformării gradelor/treptelor profesionale ale posturilor ocupate de personalul care a fost declarat ,,admis”’ la examenele de promovare, conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2-Drepturile salariale vor fi stabilite conform prevederilor legale în vigoare, începând cu data de 01.03.2013.
Art.3-Începând cu aceeași dată prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.429/28.11.2012 își încetează aplicabilitatea.
Art.4-Politia Locală a municipiului Ploiesti va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.5-Directia Administratie Publică, Juridic, Contencios, Contracte va aduce la cunostinta celor interesati prevederile prezentei hotărâri.
PRESEDINTE DE Dy (mee SONTRASEMNEAZA SECRETAR, Gheorghe Sîrbu /- ee Oana Cristina Iaco
| Președinte de ședință, — | Secretar, Gheorghe Sirbu |