Am lansat noul site al Primăriei Ploiești, în versiune Beta: în următoarele 2 luni migrăm și reorganizăm conținutul pentru a face informațiile mai ușor de găsit. Site-ul vechi rămâne pe old.ploiesti.ro. Trimite-ne feedback pentru îmbunătățiri.

ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 517

privind modificarea și completarea contractelor de delegarea gestiunii prin concesiune a serviciului de salubritate în municipiului Ploiești nr. 15221/24.08.2011 – zona A, 15222/24.08.2011 – zona B încheiate cu S.C. Rosal Grup S.A.

Consiliul Local al Municipiului Ploiești :

văzând Expunerea de motive a domnilor consilieri Gabriel Constantin Minea, Radu Mateescu, Adrian Lupu, Gheorghe Sîrbu și Raportul de specialitate al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești prin care se propune modificarea și completarea contractelor de delegarea gestiunii prin concesiune a serviciului de salubritate în municipiul Ploiești nr. 15221/24.08.2011 — zona A și 15222/24.08.2011 – zona B încheiate cu S.C. Rosal Grup S.A.;

ținând cont de raportul Comisiei de specialitate nr. 3 — Utilități publice, calitatea vieții și protecției mediului din data de 09.12.2015 si al Comisiei de specialitate nr. 7 — Comisia Juridica, ordine publica, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, petitii si reclamatii, din data de 14.12.2015;

ca urmare a Notei de control a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 18178/21.09.2015;

în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 89/2015, privind preluarea atribuțiilor primarului Municipiului Ploiesti;

în conformitate cu articolul 8, alineatul 1 și alineatul 3, litera i din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată și actualizată;

în temeiul articolului 2, alineatul 3, articolului 6, alineatul 1 și articolului 8, alineatul 1 din Legea nr. 101/2006 a serviciului public de salubrizare a localităților, republicată;

având în vedere prevederile articolului III, alineatul 2 din Legea nr. 99/2014, pentru modificarea si completarea Legii serviciului public de salubrizare a localităților nr. 101/2006;

în conformitate cu articolul 36, alineatul 2, litera d și alineatul 6, litera a, punctul 14 din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală, republicată;

HOTĂRĂȘTE:

  1. Aprobarea Actelor adiționale nr. 2 prin care se modifică și completează contractele de delegarea gestiunii prin concesiune a serviciului de salubritate în municipiul Ploiești nr. 15221/24.08.2011 – zona A, 15222/24.08.2011 – zona B, încheiate de Municipiul Ploiești cu S.C. Rosal Grup S.A., conform Anexelor 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

  2. Împuternicește Viceprimarul cu atribuții de Primar al Municipiului Ploiești să semneze actele adiționale prevăzute la articolele 1 și 2.

  3. Municipiul Ploiești prin Regia Autonomă de Servicii Publice va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4, Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Președinte de ședință,
Secretar,