HCL 669/2022
ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 669
privind aprobarea transformării gradului profesional a douăsprezece posturi ocupate și a unui post vacant din cadrul Spitalului Municipal Ploiești, instituție sub autoritatea Consiliului Local Ploiești
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
văzând Referatul de aprobare nr. 741/19.12.2022 al primarului municipiului Ploiești domnul Andrei-Liviu Volosevici și Raportul de specialitate nr.12566/13.12.2022 al Spitalului Municipal Ploiești prin care se propune transformarea gradului profesional a 13 posturi ocupate, respectiv aprobarea transformării gradului profesional a 12 asistenți medicali care au promovat examenul de grad principal și a unui post vacant de psiholog specialist într-un post de psiholog principal:
având în vedere Raportul de specialitate comun al Serviciului Resurse Umane, Organizare și Administrativ nr. 718/19.12.2022 și al Direcției Administrației Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte nr. 2066/20.12.2022 din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Ploiești;
luând în considerare avizul Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 21.12.2022 și avizul Comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, petiții și reclamații din data de 20.12.2022;
în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din anexa nr. II din Legea – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, actualizată “În unitățile sanitare publice din sistemul sanitar promovarea în funcții, grade și trepte profesionale se face potrivit metodologiei legale în vigoare, prin transformarea postului avut într-un post corespunzător promovării”;
având în vedere prevederile art. 97 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice;
în temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Aprobă transformarea a 13 posturi din statul de funcții al Spitalului Municipal Ploiești, începând cu data de 01.12.2022, astfel: (1) transformarea gradului profesional a 12 posturi de asistent medical ca urmare a promovării examenului de grad principal de către titularele posturilor din cadrul Compartimentului Cardiologie, Secției Reumatologie, Secția Recuperare, medicină fizică și balneologie, Compartimentul Recuperare medicală neurologie, Secția Oncologie medicală, Laborator Radioterapie, Laboratorului de Analize Medicale, Laborator radiologie, imagistică medicală, Laborator recuperare, medicină fizică și balneologie și Cabinetului Pediatrie-Ambulatoriu integrat; (2) transformarea postului vacant de psiholog specialist într-un post vacant de psiholog principal în cadrul Secției Oncologie medicală.
Art. 2 Începând cu aceeași dată, prevederile anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 518/2022 se modifică potrivit prezentei hotărâri.
Art. 3 Spitalul Municipal Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești astăzi, 22 decembrie 2022
Contrasemnează: PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, p. SECRETAR GENERAL, Valentin MARCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN Director Executiv