ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 169

privind aprobarea Ghidului Solicitantului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activități nonprofit de interes local și a Metodologiei Generale pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă din fondurile publice ale Municipiului Ploiești, alocate pentru activități nonprofit potrivit Legii nr. 350/2005 pentru anul 2022

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând Referatul de aprobare nr. 160/29.03.2022 al Primarului Municipiului Ploiești, domnul Andrei–Liviu Volosevici, precum și Raportul de specialitate al Direcției Economice nr. 132/21.04.2022 și Raportul de specialitate comun al Direcției Relații Internaționale nr. 172/24.03.2022 și al Direcției Administrație Publică, Juridic- Contencios, Achiziții Publice, Contracte nr. 507/24.03.2022 prin care se propune aprobarea Ghidului Solicitantului și a Metodologiei Generale pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă din fondurile bugetului municipiului Ploiești alocate pentru activitățile nonprofit de interes local pe anul 2022;

Ținând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze, din data de 28.04.2022;

În conformitate cu:

  • prevederile Ordonanței Guvernului României nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare;
  • prevederile art. 7 al Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată;
  • prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  • prevederile art. 6 lit. (a), art. 10, art. 15 (1) și art. 22 alin. 1 din Legea nr.350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare;
  • prevederile Ordinului Ministerului Tineretului și Sportului nr. 664/2018 privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive, cu modificările și completările ulterioare;
  • prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1447/2007 pentru aprobarea Normelor financiare în activitatea sportivă, cu modificările și completările ulterioare;
  • prevederile Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare.

În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. b), art. 139, alin. (3), lit. a) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Aprobă Ghidul solicitantului privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile bugetului municipiului Ploiești alocate pentru activități nonprofit de interes local pe anul 2022 prevăzut în Anexa nr.1 la prezenta Hotărâre.

Art. 2 Aprobă Metodologia Generală pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă din fondurile publice ale municipiului Ploiești, alocate pentru activități nonprofit de interes local potrivit Legii nr. 350/2005 pentru anul 2022 prevăzută în Anexa nr. 2 la prezenta Hotărâre.

Art. 3 Împuternicește Primarul Municipiului Ploiești să semneze contractele de finanțare nerambursabilă din fondurile publice ale Municipiului Ploiești, alocate pentru activități nonprofit potrivit Legii nr. 350/2005 pentru anul 2022.

Art. 4 Direcția Relații Internaționale și Direcția Economică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 5 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte vă aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploiești, astăzi, 29 aprilie 2022

Contrasemnează: PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL, Gheorghe SÎRBU-SIMION Mihaela Lucia CONSTANTIN