HCL 677/2024
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
văzând Referatul de aprobare nr. 762/30.12.2024 al domnului Primar Mihai- Laurențiu Polițeanu, Raportul de specialitate nr. 54/31.12.2024 al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte și Raportul tehnic de specialitate nr. 5894/30.12.2024 al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti prin care se propune adoptarea de măsuri de asigurare a continuității serviciului public de salubrizare privind delegarea gestiunii activității de eliminare, prin depozitare, a deșeurilor reziduale, a deșeurilor stradale, a deșeurilor de pământ și pietre provenite de pe căile publice, a reziduurilor rezultate de la instalațiile de tratare a deșeurilor municipale, precum și a deșeurilor care nu pot fi valorificate provenite din activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a locuințelor la depozitul conform de la Boldești- Scăeni în cadrul SMID Prahova, ca urmare a faptului că, în data de 16.01.2025, va înceta contractul nr.1792/13.09.2016 încheiat cu S.C. United Waste Solutions S.R.L. (fosta Rosal Grup S.A.), iar prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 624/12.12.2024 a fost aprobată retragerea Municipiului Ploiești din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova”;
ținând cont de avizul Comisiei nr. 3 – comisia de utilități publice, calitatea vieții și protecția mediului din data de 31.12.2024 și de avizul Comisiei nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, petiții și reclamații din data de 31.12.2024;
având în vedere adresa nr. 32765/30.12.2024 a Consiliului Județean Prahova, înregistrată la Municipiul Ploiești cu nr. 22909/30.12.2024;
luând în considerare prevederile art. 3 alin. (1), art. 8, alin. (1) și alin. (3), lit. a), d), d1) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată și actualizată;
în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1), art. 6 alin. (1), art. 18, art. 20 din Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților, actualizată;
în baza prevederilor Ordinului nr. 110/2007 privind aprobarea Regulamentului- cadru al serviciului de salubrizare al localităților, a Ordinului nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităților a Autorității Naționale de Reglementare pentru serviciile comunitare de utilități publice;
în baza prevederilor Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 82/2015 și Regulamentului serviciului public de salubrizare în municipiul Ploieşti, aprobat prin Hotărârea de Consiliu Local;
în temeiul prevederilor art. 104 alin. (1) lit. c) și alin. (4) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare și prevederilor art.94 din Hotărârea de Guvern nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului- cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice;
în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2), lit. d) și alin. (7), lit. n), art. 133 și art.196, alin. (1), lit. a) din Ordononanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă delegarea serviciului public de salubrizare pentru activitatea de eliminare, prin depozitare, a deșeurilor reziduale, a deșeurilor stradale, a deșeurilor de pământ și pietre provenite de pe căile publice, a reziduurilor rezultate de la instalațiile de tratare a deșeurilor municipale, precum și a deșeurilor care nu pot fi valorificate provenite din activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a locuințelor la depozitul conform de la Boldesti-Scăeni în cadrul SMID Prahova, în scopul asigurării continuității serviciului, prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare conform dispozițiilor art. 104 alin. (1) lit. c) și alin. (4) din Legea nr.98/2016 și art. 94 din Hotărârea de Guvern nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 2
- Se aprobă caietul de sarcini aferent serviciului public de salubrizare pentru activitatea de eliminare, prin depozitare, a deșeurilor reziduale, a deșeurilor stradale, a deșeurilor de pământ și pietre provenite de pe căile publice, a reziduurilor rezultate de la instalațiile de tratare a deșeurilor municipale, precum și a deșeurilor care nu pot fi valorificate provenite din activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a locuințelor la depozitul conform de la Boldești-Scăeni în cadrul SMID Prahova, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
- Se aprobă modelul contractului de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare pentru activitatea de eliminare, prin depozitare, a deșeurilor reziduale, a deșeurilor stradale, a deșeurilor de pământ și pietre provenite de pe căile publice, a reziduurilor rezultate de la instalațiile de tratare a deșeurilor municipale, precum și a deșeurilor care nu pot fi valorificate provenite din activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a locuințelor la depozitul conform de la Boldești-Scăeni în cadrul SMID Prahova,conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre.
- Se aprobă modelul contractului de prestări servicii pentru depozitarea deșeurilor în rampa ecologică Boldești-Scăeni, ce urmează a fi încheiat între Delegat și Operator, conform anexei nr. 3.
- Se aprobă Fișa de date a achiziției, conform anexei nr. 4 la prezenta hotărâre.
Art. 3 Durata contractului astfel atribuit va fi de 1 an de la data intrării în vigoare a contractului, care este data intării în vigoare a contractului de delegare a gestiunii activităţii de colectare şi transport a deşeurilor municipale din Municipiul Ploieşti.
Art. 4 Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5 Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte din cadrul Primăriei Municipiului Ploieşti va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploieşti astăzi, 31 decembrie 2024
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Gheorghe SÎRBU-SIMION
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL,
Mihaela-Lucia CONSTANTIN