HCL 605/2024
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 685/27.11.2024 al domnului Primar Mihai- Laurențiu Polițeanu şi Raportul de specialitate nr. 22389/21.11.2024 al Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti, prin care se propune aprobarea rectificării bugetului de cheltuieli pe anul 2024 al Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 466/27.11.2024 al Direcţiei Economice;
Ținând cont de avizul comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze, din data de 28.11.2024;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2023 – Legea bugetului de stat pe anul 2024, Legii nr. 422/2023 – Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 şi Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 129, alin. (4), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. a) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Aprobă rectificarea Bugetului de cheltuieli pe anul 2024 al Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti, structurat pe următoarele activități: Buget „Servicii de sănătate publică”, conform Anexei nr. 1, Buget „Asistență acordată persoanelor în vârstă”, conform Anexei nr. 2, Buget „Asistență socială în caz de boli și invalidități”, conform Anexei nr. 3, Buget „Cantina de ajutor social”, conform Anexei nr. 4, Buget „Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale”, conform Anexei nr. 5, anexe care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Aprobă Lista de investiţii pentru „Asistență acordată persoanelor în vârstă”, conform Anexei nr. 6, Lista de investiţii pentru „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistență financiară nerambursabilă aferentă PNRR”, conform Anexei nr. 7, Lista de investiţii pentru „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistență financiară nerambursabilă aferentă PNRR – an 2024”, conform Anexei nr. 8, anexe care fac parte din prezenta hotărâre.
Art. 3 Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti şi Direcţia Economică, din cadrul Municipiului Ploieşti, vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploieşti astăzi, 28 noiembrie 2024
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Gheorghe SÎRBU-SIMION
Contrasemnează:
SECRETAR GENERAL,
Mihaela-Lucia CONSTANTIN