Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 670/25.11.2024 al domnilor consilieri locali: Robert-Ionuț Vîscan, Valentin Marcu, Paul Palaș-Alexandru, Mihai Tonsciuc, Daniel- Puiu Neagu, Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 428/22.11.2024 la Direcția Gestiune Patrimoniu și sub nr. 1717/22.11.2024 la Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte și Raportul de specialitate nr.467/27.11.2024 al Direcției Economice, la proiectul de hotărâre privind concesionarea directă a terenurilor în suprafață de 4,03 m.p. și în suprafață de 3,53 m.p., situate în Ploiești, str. Eroilor, nr.8, bl.14C, adiacente apartamentului nr. 2, parter;

În baza proceselor verbale din data de 09.08.2024, din data de 27.09.2024 și din data de 22.11.2024 precum și a avizului din data de 22.11.2024 ale Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești – valorificare patrimoniu, servicii către populație, comerț, turism, agricultură, promovare operațiuni comerciale;

Luând act de faptul că terenurile în suprafața de 4,03 m.p. și în suprafața de 3,53m.p situate în Ploiești, str. Eroilor, nr. 8, bl. 14C, adiacente apartamentului nr. 2, parter aparțin domeniului privat al Municipiului Ploieşti în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 213/29.05.2024;

Având în vedere cererea domnului Burghelea Andi-Gabriel, înregistrată la Municipiul Ploieşti sub nr. 7764/2023;

Luând în considerare prevederile art. 13, alin. (1), art. 15, lit. e), art. 17 și art. 36 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 129, alin. (2), lit. c) și alin. (6), lit. b), art. 139, art. 196, alin.(1), lit. a), art. 297, alin. (1), lit. b), art. 303, alin. (5), art. 306, alin. (1), art. 362, alin.(1) și alin. (3), art. 315, alin. (2) și alin. (3), art. 325, art. 326, art. 327 și art. 354 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Însuşeşte raportele de evaluare nr. 2503/15.09.2024 și nr.2504/15.09.2024 întocmite de către S.C. Kido Advisors S.R.L. pentru terenurile ce aparțin domeniului privat al Municipiului Ploiești, în suprafață de 3.53 m.p. (număr cadastral 151647, Carte Funciară nr. 151647) și respectiv în suprafață de 4.03 m.p. (număr cadastral 151648, Carte Funciară nr.151648) adiacente apartamentului nr. 2 din Ploiești, str. Eroilor, nr. 8, bl.14C, parter, care constituie Anexa nr. 1 și Anexa nr.2 ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Stabilește valoarea redevenței pentru terenurile, ce aparțin domeniului privat al Municipiului Ploiești, în suprafață de 3.53 m.p., la suma de 152,80 lei/an și respectiv în suprafață de 4.03 m.p., la suma de 161,55 lei/an, adiacente apartamentului nr.2, din Ploiești, str. Eroilor, nr. 8, bl. 14C, parter.

Art. 3 Se aprobă concesionarea către doamna Burghelea Ștefania și domnul Burghelea Andi-Gabriel a terenurilor ce aparțin domeniului privat al Municipiului Ploiești, în suprafață de 3.53 m.p., (număr cadastral 151647, Carte Funciară nr.151647) și respectiv în suprafață de 4.03 m.p., (număr cadastral 151648, Carte Funciară nr.151648) adiacente apartamentului nr. 2, situat în Ploiești, str. Eroilor, nr.8, bl. 14C, parter, identificate conform planurilor de amplasament și delimitare a imobilelor care constituie Anexa nr. 3 și Anexa nr. 4, ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea extinderii construcției existente în str. Eroilor, nr. 8, bl.14C, apartament nr. 2, parter, proprietatea personală a persoanelor menționate anterior, în următoarele condiții:

  1. Durata contractului de concesiune este de 25 ani, cu drept de prelungire în condițiile legii;
  2. Doamna Burghelea Ștefania și domnul Burghelea Andi-Gabriel vor achita redevenţa în sumă de 152,80 lei/an și respectiv în sumă de 161,55 lei/ an pe toată durata contractului de concesiune. Suma se va actualiza anual cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică;
  3. Contractul de concesiune, ce are ca obiect suprafațele de teren sus- menționate, să fie perfectat în termen de maxim 60 zile calendaristice de la data adoptării prezentei hotărâri;
  4. Doamna Burghelea Ștefania și domnul Burghelea Andi-Gabriel au obligația de a suporta cheltuielile aferente efectuării rapoartelor de evaluare până la data perfectării contractului de concesiune;
  5. Doamna Burghelea Ștefania și domnul Burghelea Andi-Gabriel au obligația să solicite emiterea Autorizațiilor de construire pentru extinderea locuinței și să înceapă construcțiile în termen de cel mult 1 an de la data obținerii actului de concesiune a terenurilor. f) În cazul nerespectării condițiilor prevăzute la art. 3, lit. d), contractul de concesiune nu se va încheia și prevederile prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea.

Art. 4 Direcţia Gestiune Patrimoniu, Direcţia Economică şi Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 5 Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă doamnei Burghelea Ștefania și domnului Burghelea Andi-Gabriel prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti astăzi, 28 noiembrie 2024

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Gheorghe SÎRBU-SIMION

Contrasemnează:

SECRETAR GENERAL,

Mihaela-Lucia CONSTANTIN