HCL 586/2024
Consiliul Local al municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 673/25.11.2024 al domnilor consilieri locali Robert-Ionuț Vîscan, Valentin Marcu, Paul Palaş-Alexandru, Mihai Tonsciuc, Daniel-Puiu Neagu, Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 421/22.11.2024 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și sub nr. 1697/22.11.2024 la Direcția Administrație Publică, Juridic- Contencios, Achiziții Publice, Contracte și Raportul de specialitate nr. 460/27.11.2024 al Direcției Economice, la proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr.428/26.09.2024 privind modificarea Anexei nr. 1 și completarea Anexei nr. 6 a Hotărârii nr. 267/29.11.2006 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti cu modificările şi completările ulterioare, referitor la imobilul situat în Ploieşti, str. Carpenului nr. 15;
În conformitate cu Avizul din data de 22.11.2024 al Comisiei nr. 2 – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;
Luând în considerare faptul că o parte din imobilul situat în Ploiești str. Carpenului, Nr.15, care face obiectul prezentei hotărâri se află în domeniul privat al municipiului Ploieşti potrivit Hotărârii nr. 267/29.11.2006 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti privind includerea unor imobile în ,,Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Ploieşti – poziția nr. 790 din Anexa nr. 1;
Ținând cont că cealaltă parte din imobilul situat în str. Carpenului, nr. 15 figurează la poziția 28 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr.133/27.06.2007 privind includerea unor imobile în ,,Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Ploieşti”;
Având în vedere prevederile Hotărârii nr.18/21.02.1997 a Consiliului Local al municipiului Ploiești privind trecerea din patrimoniul Regiei Autonome Apă, Canal, Fond Locativ în patrimoniul Municipiului Ploieşti a locuinţelor reprezentând fondul locativ de stat şi a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă;
Luând în considerare prevederile Hotărârii nr. 20/27.02.1998 a Consiliului Local al municipiului Ploiești privind trecerea în administrarea directă a Consiliului Local al municipiului Ploieşti a fondului imobiliar;
Ținând cont că prin Hotărârea nr. 428/26.09.2024 s-a modificat Anexa nr. 1 și s-a completat Anexa nr. 6 a Hotărârii nr. 267/29.11.2006 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti cu modificările şi completările ulterioare, referitor la imobilul situat în Ploieşti, str. Carpenului nr. 15;
În baza art. 28 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. c), alin. (6) lit. b, alin. (7) lit. q),
art.139, art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 354 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă înlocuirea Anexei nr. 3 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 428/26.09.2024 privind modificarea Anexei nr. 1 și completarea Anexei nr. 6 ale Hotărârii nr. 267/29.11.2006 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti cu modificările şi completările ulterioare, referitor la imobilul situat în Ploieşti, str. Carpenului nr. 15, cu Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 2 Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr.428/26.09.2024 rămân neschimbate.
Art. 3 Direcţia Gestiune Patrimoniu şi Direcţia Economică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă publică, prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploieşti astăzi, 28 noiembrie 2024
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Gheorghe SÎRBU-SIMION
Contrasemnează:
SECRETAR GENERAL,
Mihaela-Lucia CONSTANTIN