HCL 489/2024
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 541/07.10.2024 al domnilor consilieri locali Valentin Marcu, Aurelian-Dumitru Tudor și Nicolae-Vlad Frusina și Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 345/07.10.2024 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și sub nr. 1410/07.10.2024 la Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziţii Publice, Contracte referitor la dezmembrarea în două loturi a imobilului situat în Ploiești, str. Cosminele nr. 11A, număr cadastral 150887;
Luând în considerare Avizul din data de 07.10.2024 al Comisiei nr. 2 – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;
Având în vedere că imobilul cu numărul cadastral 150887, înscris în Cartea Funciară cu nr. 150887 a UAT Ploiești, situat în Municipiul Ploieşti, strada Cosminele nr. 11A face parte din domeniul public al municipiului Ploieşti;
Văzând Referatul de admitere (dezmembrare imobil) a cererii nr.118595/09.08.2024, emis de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ploieşti;
În conformitate cu prevederile art. 25, alin. (2) al Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 126, art. 127, alin. (1), art. 128, alin. (1), art. 129,
art.130 al Ordinului 600/2023 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară cu modificările şi completările ulterioare;
Potrivit prevederilor art. 879 și art. 880 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) și c), art. 139, art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 286 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Aprobă dezmembrarea imobilului situat în Municipiul Ploieşti, strada Cosminele nr. 11A, în suprafaţă de 17823 mp înscris în Cartea Funciară cu nr. 150887 a UAT Ploiești, având numărul cadastral 150887, în 2(două) loturi:
- Lotul 1, cu număr cadastral 151721 având suprafaţa măsurată de 1909 mp;
- Lotul 2, cu număr cadastral 151722 având suprafaţa măsurată de 15914 mp. Aceste loturi se identifică potrivit Referatului de admitere (dezmembrare imobil) a cererii nr. 118595/09.08.2024, emis de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ploieşti care constituie Anexa (conține 4 file) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Împuterniceşte Primarul Municipiului Ploieşti să semneze actul de dezmembrare în formă autentică şi orice alte documente privind operaţiunea de dezmembrare a imobilului menţionat la art. 1.
Art. 3 Direcţia Gestiune Patrimoniu și Direcţia Administraţie Publică, Juridic Contencios, Achiziții Publice, Contracte din cadrul Municipiului Ploieşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcţia Administraţie Publică, Juridic Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploieşti astăzi, 22 octombrie 2024
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Radu-Alexandru SIMIONESCU
Contrasemnează:
SECRETAR GENERAL,
Mihaela-Lucia CONSTANTIN