Consiliul Local al municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 534/01.10.2024 al domnilor consilieri locali Valentin Marcu și Aurelian-Dumitru Tudor și Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 338/30.09.2024 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și sub nr.1389/01.10.2024 la Direcţia Administraţie Publică, Juridic –Contencios, Achiziţii Publice, Contracte referitor la actualizarea Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Ploiești;

Ținând cont de Raportul de specialitate nr. 419/21.10.2024 al Direcției Economice din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Ploiești;

Luând în considerare Avizul din data de 27.09.2024 al Comisiei de specialitate nr.2 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – Valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;

În conformitate cu prevederile art. 553 și ale art. 1138 din Legea nr. 287/2009, privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În baza Certificatului de Vacanță Succesorală nr.49/19.06.2024 emis de Societatea Profesională Notarială „Preda-Popescu”;

Având în vedere Procesul verbal din data de 10.09.2024 al Comisiei speciale având ca atribuții întocmirea și actualizarea ,,Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al municipiului Ploiești” desemnată prin Dispoziția nr.971/11.03.2020 a Primarului municipiului Ploiești, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c), art. 139, art.196 alin.(1) lit. a), art. 354, art. 355 și ale art. 357 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1

  1. Se aprobă înscrierea în domeniul privat al municipiului Ploiești și atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Ploiești a imobilului identificat în Anexa nr.1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, la valoarea precizată în Certificatul de vacanță succesorală nr.49/19.06.2024 emis de Societatea Profesională Notarială „Preda-Popescu”, ce constituie Anexa nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
  2. Se aprobă completarea Anexei nr.1 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploiești nr.267/29.11.2006 privind includerea unor imobile în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Ploiești, cu o nouă poziție având numărul curent 1257 identificată în Anexa nr.1, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Direcţia Gestiune Patrimoniu și Direcția Economică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3 Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă Direcției Gestiune Patrimoniu și Direcției Economice prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti astăzi, 22 octombrie 2024

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Radu-Alexandru SIMIONESCU

Contrasemnează:

SECRETAR GENERAL,

Mihaela-Lucia CONSTANTIN