Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

Văzând Referatul de aprobare nr. 152/21.03.2024 al domnilor consilieri: Aurelian-Dumitru Tudor, Gheorghe Popa, Costel Andreescu și Robert-Ionuț Vîscan precum și Raportul de specialitate comun înregistrat sub numărul 106/20.03.2024 la Direcția Gestiune Patrimoniu și la Direcția Administrație Publică, Juridic Contencios, Achiziții Publice, Contracte sub numărul 417/21.03.2024 privind închirierea prin licitație publică a imobilului – teren în suprafață de 12 m.p., situat în Ploiești, Platforma Comercială Nord, amplasament C16, ce aparține domeniului public al Municipiului Ploiești;

Luând în considerare Raportul de specialitate nr. 134/22.03.2024 al Direcției Economice;

Având în vedere procesul verbal precum și avizul din data de 16.02.2024 ale Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești – valorificare patrimoniu, servicii către populație, comerț, turism, agricultură, promovare operațiuni comerciale;

Luând act de faptul că terenul în suprafață de 12 m.p., situat în Ploiești, Platforma Comercială Nord, amplasament C16, face parte din domeniul public al municipiului Ploiești, potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de adresa Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești nr.7294/21.11.2023;

În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr.377/30.08.2022 privind modificarea ,,Regulamentului privind amplasarea și funcționarea spațiilor comerciale cu caracter provizoriu pe terenurile ce aparțin domeniului public și privat al municipiului Ploiești”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 95/28 februarie 2022, cu modificările si completările ulterioare;

În baza prevederilor art. 129 alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. b), art. 196, alin. (1), lit.a), art. 362, alin. (1), alin. (3), coroborat cu art. 332 – art. 348 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Aprobă închirierea prin licitație publică a imobilului – teren în suprafață de 12 m.p., situat în Ploiești, Platforma Comercială Nord, amplasament C16, identificat conform planului anexă la Certificatul de urbanism nr. 54/29.01.2024, ce constituie Anexa nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea amenajării unui spațiu comercial cu caracter provizoriu–chioșc în conformitate cu prevederile „Regulamentului privind amplasarea și funcționarea spațiilor comerciale cu caracter provizoriu pe terenurile ce aparțin domeniului public și privat al municipiului Ploiești’’.

Art. 2 Aprobă Documentația de atribuire pentru închirierea prin licitație a imobilului – teren în suprafață de 12 m.p., situat în Ploiești, Platforma Comercială Nord, amplasament C16, ce constituie Anexa nr. 2, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Prețul de pornire la licitația publică pentru închirierea prin licitație a imobilului – teren în suprafață de 12 m.p., situat în Ploiești, Platforma Comercială Nord, amplasament C16, este de 298,68 lei/lună, stabilit conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiul Ploiești nr.7 din 30.01.2007.

Art. 4 Stabilește că durata închirierii pentru imobilul-teren în suprafață de 12 m.p., situat în Ploiești, Platforma Comercială Nord, amplasament C16, în vederea amenajării unui spațiu comercial cu caracter provizoriu –chioșc, va fi de 5 ani, cu drept de prelungire cu acordul ambelor părți. Chiria se va actualiza anual, cu indicele de inflație (se va aplica indicele lunar al prețurilor de consum – luna decembrie a anului precedent față de luna decembrie a anului anterior acestuia comunicat de Institutul Național de Statistică – Direcția Județeană de Statistică Prahova).

Art. 5 Aprobă constituirea Comisiei de evaluare pentru licitația publică privind închirierea imobilului – teren în suprafață de 12 m.p., situat în Ploiești, Platforma Comercială Nord, amplasament C16, ce aparține domeniului public al Municipiului Ploiești, în următoarea componență: MEMBRI: – Cristian-Ionel Ionescu – Consilier local – Florin-Eugen Catrinescu – Consilier local – Anca Agapie – Consilier local – Robert-Ionuț Vîscan – Consilier local Comisia va fi completată cu un reprezentant din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești MEMBRI SUPLEANȚI: – Horia-Nicolae Popovici – Consilier local – Constantin Grigore – Consilier local Secretariatul comisiei de evaluare va fi asigurat de către doi reprezentanți ai Direcției Gestiune Patrimoniu, un reprezentant al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte, un reprezentant al Direcției Economice și un reprezentant al Direcției Generale de Dezvoltare Urbană. Reprezentanții din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Ploiești vor fi numiți prin dispoziția acestuia.

Art. 6 Aprobă constituirea Comisiei de soluționare a contestațiilor, în următoarea componență: MEMBRI: – Cristian Mihai Ganea – Consilier local – Costel Andreescu – Consilier local – Răzvan Enescu – Consilier local MEMBRU SUPLEANT: – Valentin Marcu – Consilier local

Art. 7 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, orice prevedere contrară își încetează aplicabilitatea.

Art. 8 Direcția Gestiune Patrimoniu, Direcția Economică, Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte și Direcția Generală de Dezvoltare Urbană vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 9 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti astăzi, 28 martie 2024

Contrasemnează,

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,

Iulian BOLOCAN Mihaela-Lucia CONSTANTIN