HCL 539/2023
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 661/25.10.2023 al domnului viceprimar Nicodim Daniel, precum şi Raportul de specialitate nr. 1316/25.10.2023 al Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti, prin care se propune rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 476/30.10.2023 al Direcţiei Economice;
Ţinând cont de avizul comisiei de specialitate nr. 1 – comisia de buget-finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de 30.10.2023;
În temeiul Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 1661 bis/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de încasare şi utilizare a fondurilor băneşti primite sub forma donaţiilor şi sponsorizărilor de către instituţiile publice;
În temeiul art. 19, din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
În temeiul art. 129, alin. (4), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. a) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Aprobă rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Aprobă rectificarea programului minimal pe anul 2023 al Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 Ordonatorul principal de credite şi Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă Direcţiei Economice şi Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploieşti, prezenta hotărâre.
Dată în Ploieşti astăzi, 31 octombrie 2023
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Valentin MARCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN