HCL 055 din 26 februarie 2026
Consiliul Local al municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 55/13.02.2026 al domnilor consilieri locali Robert-Ionuț Vîscan, Valentin Marcu, Paul Palaș-Alexandru, Octavian-Andrei Sandu, Gheorghe Popa și Mihai Tonsciuc și Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 40/13.02.2026 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și sub nr. 60/13.02.2026 la Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte referitor la actualizarea „Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti” referitor la unele zone verzi din Municipiul Ploiești;
În conformitate cu Avizul din data de 06.02.2026 al Comisiei nr. 2 – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;
Luând în considerare faptul că imobilele fac parte din domeniul public al municipiului Ploieşti, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare şi figurează ca poziţii distincte în “Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti” – Anexa F2 poz. 12, pag. 799;
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 219/2010 a Consiliului Local al municipiului Ploieşti privind înființarea Societății Comerciale Servicii de Gospodarire Urbană Ploieşti S.A., cu modificările şi completările ulterioare;
Potrivit Procesului-verbal din data de 22.01.2026 al Comisiei speciale de inventariere a domeniului public şi privat al Municipiului Ploiesti desemnată prin Dispoziția nr. 3730/18.09.2025 a Primarului municipiului Ploiești, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1) și alin. (2), lit. c), art. 139, art. 196, alin. (1), lit. a) şi art. 286, alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1
(1) Se aprobă modificarea poziţiei nr. 12 din Anexa F2 – Scuaruri la Hotărârea nr. 225/1999 a Consiliului Local al municipiului Ploieşti privind însuşirea “Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti”, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:
- coloana «elemente de identificare» va avea următorul cuprins:
„ Scuaruri Praga, str. Praga – str. Nicolae Bălcescu compus din:
- Lot zona verde 3 – din strada Nicolae Bălcescu, teren intravilan, categoria curți-construcții, în suprafață măsurată de = 312 m.p. cu număr cadastral 144297; Vecinătăți N: DJ139 (între DJ102E – str. Ștefan Greceanu, Str. Stadionului) – nr. cadastral 144284 – domeniu public al Județului Prahova, E: str. Poștei; S: str. Poștei, V: str. Nicolae Bălcescu- nr. cadastral 144276; și
- Scuar Praga lot situat la intersecția str. Praga cu str. Poștei, teren intravilan, categoria curți-construcții, în suprafață măsurată de = 1.358 m.p.; Vecinătăți N: proprietăți particulare E: proprietăți particulare, S: str. Praga, V: str. Poștei„.
(2) Imobilele-terenuri menţionate la alin. (1) se identifică potrivit planurilor ce constituie Anexele nr. 1 și nr. 2 ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
(1) Se aprobă modificarea Anexei nr. 5 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploiești nr. 219/28.07.2010 privind înființarea Societății Comerciale Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.A., cu modificările și completările ulterioare, anexă ce cuprinde lista bunurilor ce aparțin domeniului public și privat al Municipiului Ploiești transmise în concesiune către Societatea Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L., în sensul actualizării suprafeței de teren ce figurează în tabelul „Scuaruri” la poziția 12 „Scuaruri str. Praga” și anume: 1.670 m.p.,compusă din:
a) Lot zona verde 3 – din strada Nicolae Bălcescu, în suprafață de 312 m.p. cu nr.cadastral 144284,
b) Scuar Praga lot situat la intersecția str. Praga cu str. Poștei, teren intravilan, categoria curți-construcții, în suprafață măsurată de = 1.358 m.p.
(2) Se aprobă actualizarea potrivit prevederilor alineatului 1, Anexa la Contractul de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului de utilitate publică de administrare a domeniului public şi privat al municipiului Ploieşti nr. 14782/25.08.2010, cu modificările şi completările ulterioare, anexă ce cuprinde lista cu bunurile ce aparțin domeniului public și privat al Municipiului Ploiești transmise în concesiune către Societatea Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L., cu modificările şi completările ulterioare, celelalte prevederi contractuale rămânând neschimbate.
(3) Se aprobă încheierea Actului adiţional corespunzător la Contractul de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului de utilitate publică de administrare a domeniului public şi privat al municipiului Ploieşti nr. 14782/25.08.2010, ce va fi încheiat între Municipiul Ploieşti şi Societatea Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L.
Art. 3
Direcţia Gestiune Patrimoniu va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4
Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă direcţiilor din aparatul de specialitate al primarului precum și Societății Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 26 februarie 2026
Președinte de ședință
Gheorghe Popa
Constrasemnează,
Secretar,
Laurențiu Dițu