Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

vãzând Expunerea de motive a Primarului Municipiului Ploiesti si Raportul de specialitate al Directiei Administratie Publicã, Juridic-Contencios prin care se propune modificarea componentei Comitetului de Coordonare al S.C. Dalkia Termo Prahova S.R.L. Ploiesti;

luând în considerare decizia domnului consilier Nicolae Oprea de retragere din Comitetul de Coordonare al Societãtii Comerciale Dalkia Termo Prahova S.R.L., începând cu data de 11 octombrie 2005, înregistratã la Primãria Municipiului Ploiesti sub nr. 10271/2005;

având în vedere propunerea formulatã în plenul sedintei, însusitã de majoritatea consilierilor prezenti;

tinând cont de prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitãtilor economice de stat ca regii autonome si societãti comerciale, cu modificãrile si completãrile ulterioare;

în baza prevederilor Ordonantei de Urgentã nr. 79/2001 privind întãrirea disciplinei economico-financiare si alte dispozitii cu caracter financiar aprobatã prin Legea 59/2002 si prevederile Legii 31/1990 republicatã, privind societãtile comerciale;

tinând cont de prevederile Hotãrârii Consiliului Local nr. 37/2004 privind delegarea prin concesiune a gestiunii Serviciului Public de alimentare cu energie termica produsa centralizat al Municipiului Ploiesti si a documentelor generate de aceasta actiune;

în temeiul art. 38 alin. (2) lit. i din Legea nr. 215/2001 privind administratia publicã localã cu modificãrile si completãrile ulterioare,

H O T Ã R Ã Ș T E:

Art. 1
Modificã art. 2 din Hotãrârea Consiliului Local al Municipiului Ploiesti nr. 195/2004, în sensul cã, se înlocuieste domnul consilier Nicolae Oprea în comitetul de coordonare al S.C. Dalkia Termo Prahova S.R.L., cu domnul consilier Daniel Savu.

Art. 2
Celelalte prevederi ale Hotãrârii Consiliului Local nr. 195/2004, modificatã si completatã, rãmân neschimbate.

Art. 3
Directia Administratie Publicã, Juridic-Contencios va aduce la cunostintã celor interesati.

Datã în Ploiesti, astãzi, 27 octombrie 2005

Presedinte de sedintã,
Augustin Mitu

Contrasemneazã Secretar,
Maria Magdalena Mazâlu