HCL 097/2005
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
Văzând Expunerea de motive a domnilor consilieri Iulian Teodorescu, Paul Palas și Sorin Serioja Chivu și Raportul de specialitate al Administrației Domeniului Public și Privat și al R.A.T.P. Ploiești, prin care se propune trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Ploiești a unor bunuri;
În baza prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și a Hotărârii Guvernului României nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al județului Prahova, municipiilor, orașelor și comunelor din județul Prahova, precum și a Ordonanței de Guvern nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001;
Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 45/2003 privind finanțele publice locale;
În temeiul art. 38 (2), lit. f și art. 46 (2) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1.
Aproba trecerea din domeniul public al municipiului Ploiești în domeniul privat al acestuia a bunurilor nominalizate în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2.
Aproba scoaterea din funcțiune și casarea bunurilor menționate la art. 1.
Art. 3.
Împuternicește Primarul Municipiului Ploiești să numească Comisia de casare și stabilire a modului de valorificare a componentelor rezultate în urma casării.
Art. 4.
Cu aducerea la îndeplinire se însărcinează Administrația Domeniului Public și Privat, Regia Autonomă de Transport Public Ploiești, Serviciul Public Finanțe Locale și Administrarea Patrimoniului Ploiești și Direcția Economică a Primăriei municipiului Ploiești.
Art. 5.
Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Data în Ploiești, astăzi, 17 iunie 2005
Președinte de ședință,
Gheorghe Moraru
Contrasemnează Secretar,
Maria Magdalena Mazalu